Pompierii români care sting incendiile din Grecia, cazare gratuită în Thassos

Foto DSU
Foto DSU

Grecii nu se mai opresc din laude la adresa pompierilor români care au venit să ajute la stingerea incendiilor din apropierea Atenei. După ce i-au elogiat în presa locală, grecii le oferă salvatorilor români cazare gratuită pentru vara anului 2022. 

Autorităţile locale din Thassos, în cooperare cu Asociația Hotelierilor din Thassos, oferă pompierilor români care asistă la efortul de stingere a incendiilor forestiere, cazare gratuită în 2022. 

"Mulţumesc întregului departament de pompieri şi tuturor pompierilor pentru eforturile continue de a stinge incendiile, pe o parte, şi de a proteja zonele afectate", a transmis şi Eleftherios Kyriakidis, primarul din Thassos. 

Pompierii români, lăudaţi în Grecia 

Redactorii publicației online fimes.gr subliniază că ceea ce-au făcut pompierii români, imediat după ce au ajuns la locul intervenției din insula Evia, i-a făcut pe localnici să-i privească ca pe niște extratereștri.

'Viteza, organizarea, meticulozitatea și reflexele instinctive sunt uimitoare. La sosirea în Insula Evia, pompierii români au înființat peste noapte un sediu independent față de cele oferite de Grecia, cu servicii de catering și logistică proprii.

Au cartografiat drumurile forestiere cu drone, au calculat direcția vântului și au folosit tehnologie de ultimă generație pentru localizarea incendiilor. În același timp, au profitat de zecile de pâraie din zonă și, cu furtunurile racordate între ele pe distanțe de peste 60 de metri, au pornit să stingă focurile. De asemenea, s-au mutat pe drumuri izolate pentru a nu împiedica circulația.

Așadar, practica pompierilor români nu este doar admirabilă, ci este cu siguranță o oglindă a unei țări dezvoltate și nu una subdezvoltată, așa cum mulți o văd', se arată în articolul de pe site-ul fimes.gr.

VEZI Localnicii greci, uimiți de pompierii români implicați în stingerea incendiilor devastatoare din Insula Evia: Sunt de pe altă planetă! / Foto UPDATE

"Acțiunea pompierilor români continuă și astăzi, în zona Spathari din insula Evia. Începând cu ora 08.00, 45 de pompieri acționează pentru lichidarea incendiilor care au cuprins vegetația uscată și fondul forestier din zona Spathari. Dispozitivul va fi similar celui de ieri, intervenția asigurându-se cu 6 mașini de stingere și 2 cisterne. Totodată, 6 salvatori din cadrul Unității Speciale de Intervenție în Situații de Urgență vor avea misiunea de a asigura alimentarea autospecialelor cu apă, precum și crearea de culoare pentru limitarea propagării incendiilor, cu ajutorul drujbelor.

Un rol important în misiunea desfășurată este constituit de *supravegherea și monitorizarea focarelor de incendiu din aer, cu ajutorul unei drone. Acest mod de lucru creează o imagine de ansamblu și facilitează deciziile luate în timp real, pentru a proteja atât echipele de intervenție, cât și pentru a urmări frontul flăcărilor.

În tot acest timp, se menține o legătură permanentă cu ofițerul elen delegat în asistarea și buna desfășurare a întregii misiuni derulate de salvatorii români.Având în vedere temperaturile ridicate și condițiile de lucru, pentru a evita suprasolicitarea personalului, *schimbarea turei este planificată să se realizeze la 6 ore", a transmis DSU, luni dimineață, pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel