Prof. univ. dr. Mircea Duțu a vorbit, în cadrul emisiunii ”DC Edu”, despre trei mari probleme.
„Astăzi, trei mari probleme sunt pe agenda zilei. Prima, schimbarea climatică și efectele sale, a două erodarea biodiversității și a treia poluarea generalizată. Aș vrea aici doar să punctez un fapt, conform statisticilor internaționale în fiecare an mor, ca urmare a poluării aerului, prematur sau în mod direct circa 7 milioane de persoane. Pentru prima dată, anul trecut, potrivit estimărilor internaționale, poluarea, în general, a depășit din punctul de vedere al victimelor fumatul”, a transmis prof. univ. dr. Mircea Duțu, directorul Institutului de Cercetări Juridice „Andrei Rădulescu” din cadrul Academiei Române.
„Teribil! Trebuie să adăugăm și stratul de ozon, sigur că este un efect implicat al poluării”, a menționat prof. univ. dr. Sorin Ivan, decan.
„Poluării atmosferice ca urmare a unei situații specifice. De aici avem progrese importante, în sensul că în condițiile în care statele au trecut la reduceri masive de folosire a clorofluorocarburilor, asistăm la o tendință de refacere a acestei resurse protectoare pentru suprafața Terrei. Faptul acesta încurajează de a se merge pe căi de aceeași natură și în privința altor probleme ecologice”, a conchis prof. Duțu.
Urmărește emisiunea completă aici:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu