Poluare București. Nu aerisiți apartamentele dimineața. Anunțul Gărzii de Mediu

Foto: Pixabay.com
Foto: Pixabay.com

Șeful Gărzii de Mediu recomandă bucureștenilor să nu aerisească apartamentele dimineața. 

 

 

Bucureștenii ar trebui să nu aerisească apartementele în timpul dimineților care urmează nopților în care se înregistrează valori mari de poluare, a declarat șeful Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, scrie Mediafax. 

Nivel record de poluare 

După nivelul record de poluare de luni dimienața, șeful Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, a declarat, luni, la Aleph News, că pe viiotr, în episoase de acest fel e bine ca bucureștenii să nu aerisească în timpul dimineților.

„Direcția a fost din sud spre nord, ceea ce a facilitat migrația acestui nor de particule către București. Pe viitor, în episoade de acest tip, e bine să nu aerisim în primele ore ale dimineții. Norul s-a disipat. A avut un maxim în jurul orei 2 noaptea. Au fost necesare două ore că aerul să se miște din zona afectată și acum condițiile s-au îmbunătățit. Dar valorile pe care le-am observat azi-noapte pe rețeaua națională au indicate valori de până la 10 ori valorile maxime admise și de 7 ori pe rețeaua națională”, a spus șeful Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu.

Cauza poluării

El precizează că valorile ridicate au fost cauzate de arderea anvelopelor de Lăsata Secului.

„Am găsit împreună cu poliția, pompierii și jandarmii, conform tradiției de Lăsata Secului, foarte multe incendii. Exista o mică diferență - una e să faci un foc din câteva vreascuri și alta este să folosești anvelope”, atrage atenția Berceanu.

Cele mai frecvente focare de poluare au fost în localitățile Vidra, Măgurele și în special în Sintești.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel