Polonia se retrage din Eurocorps

Polonia a decis să-şi retragă contingentul din Corpul European (Eurocorps) în cel mult trei ani, a declarat un purtător de cuvânt al entităţii militare cu statul major la Strasbourg. Decizia vine după summitul de la Roma, acolo unde Polonia a decis să semneze declarația în ultimul moment, premierul nefiind de acord cu o serie de reglementări. 

Mesajul guvernului polonez, este unul politic: summitul de la Roma a fost un compromis, însă Polonia continuă drumul pe care l-a anunțat. Contingentul polonez din Eurocorps numără doar 120 de militari, așadar nu se poate vorbi despre o decizie majoră ci doar de un gest simbolic, un mesaj pentru conducerea Uniunii Europene, la doar câteva zile după summitul de la Roma, acolo unde deciziile nu au fost tocmai pe placul Grupului de la Vișegrad. 

Pentru semnarea declarației din cadrul summitului de la Roma, Polonia formulase patru solicitări importante: respingerea unei Europe cu mai multe viteze, întărirea rolului parlamentelor naționale în detrimentul Bruxellesului, coordonarea cu NATO în domeniul politicii apărării comune și o agendă socială a UE care să nu blocheze punerea în aplicare a principiilor pieței comune.

Mesajul vine după o serie de decizii controversate ale Guvernului eurosceptic instalat la Varșovia. Relaţiile dintre Donald Tusk şi partidul de guvernământ din Polonia sunt extrem de tensionate, ajungându-se până în punctul în care premierul Poloniei a fost singurul şef de stat de guvern din UE care a votat împotriva reînnoirii mandatului lui Tusk la şefia Consiliului European. 

Conservatorii catolici eurosceptici, partidul Lege şi Justiţie (PiS), au câştigat alegerile parlamentare desfăşurate în Polonia, cu 37,58% din sufragii, în anul 2015.

Despre Eurocorps și decizia Poloniei

Retragerea din Eurocorps este o "decizie a guvernului polonez" şi va deveni efectivă "cel mai târziu în trei ani", a menţionat colonelul Vicente Dalmau, fără a preciza motivele acestei decizii. 

Purtătorul de cuvânt a explicat faptul că executivul polonez "a decis să revină asupra deciziei guvernului precedent de a deveni stat-cadru al Eurocorps şi să rămână stat asociat". 

Apartenenţa la Eurocorps este voluntară, iar când o ţară vrea să se retragă poate să o facă, a adăugat colonelul. 

Creat în 1992, Eurocorps este un corp de armată unic în felul său, format din o mie de militari din cinci ţări membre, aşa-zisele state-cadru - Franţa, Germania, Spania, Belgia şi Luxemburg - şi mai multe state asociate - Grecia, Turcia, Italia, România şi Polonia, ultima din 2009. Misiunea sa este de a conduce şi coordona operaţiuni multinaţionale de mare anvergură şi poate comanda până la 60.000 de militari ai forţelor terestre. Cartierul său general este la Strasbourg, oraş-simbol al reconcilierii franco-germane şi al construcţiei europene, menţionează France Presse. 

 
 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel