Polonia dorește ca Uniunea Europeană să ajute la creşterea capacităţilor portuare de la Marea Baltică, cu scopul de a putea exporta cantităţi mai mari de cereale din Ucraina, însă în acelaşi timp insistă că va menţine un embargou privind vânzarea cerealelor din Ucraina pe piaţa internă, transmite Bloomberg.
Conform ministrului polonez al Agriculturii, Robert Telus, exporturile de cereale ucrainene prin porturile poloneze au urcat la 260.000 de tone în luna iunie. Este vorba de o cantitate de două ori mai mare decât cea înregistrată la începutul anului şi cel mai probabil va continua să crească, în condiţiile în care ieşirea Rusiei din acordul internaţional care permitea Ucrainei să exporte cereale via porturile sale de la Marea Neagră forţează Ucraina să caute rute alternative.
'Trebuie să ajutăm Ucraina şi înţelegem acest lucru. Ne gândim la construim porturi care vor fi folosite exclusiv pentru transportul de cereale, aşa-numitele agro-porturi', a spus Robert Telus într-un interviu pentru Bloomberg.
Telus a adăugat că Polonia poartă deja discuţii cu ţara vecină Lituania pentru a transfera controalele fitosanitare de la graniţa sa spre porturile lituaniene, în ideea de a accelera tranzitul de cerealelor ucrainene. În acelaşi timp, ministrul polonez al Agriculturii crede că deşi terminalele din Marea Baltică sunt o alternativă 'cea mai mare parte a mărfurilor va trece în continuare prin porturile sudice'.
Săptămâna trecută, agenţia de presă PAP a dezvăluit că autorităţile poloneze au prezentat Comisiei Europene o estimare de cost, în valoare de un miliard de euro, pentru investiţiile necesare a fi făcute în infrastructură astfel încât Varşovia să poată majora tranzitul de cereale şi alte produse agro-alimentare ucrainene via graniţa dintre Polonia şi Ucraina. Membrii estici ai UE, Polonia, Slovacia, Ungaria, România şi Bulgaria, cu aprobarea Bruxelles-ului, şi-au închis pieţele pentru grâul, porumbul, rapiţa şi floarea-soarelui din Ucraina până la 15 septembrie, în încercarea de a-şi proteja propriile sectoare agricole.
Măsurile au fost în vigoare, iniţial, până la 5 iunie 2023 însă Comisia Europeană a prelungit restricţiile până pe data 15 septembrie. Vicepremierul polonez Jaroslaw Kaczynski a declarat că în cazul în care interdicţia susţinută de UE nu va fi prelungită, Polonia o va continua în mod independent.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu