Poliţistul agresor, cercetat în zeci de alte cazuri

Anchetatorii fac cercetări în 15 cazuri în care ar putea fi implicat poliţistul agresor de la Rutieră, relatează Agerpres.

Anchetatorii efectuează cercetări în peste 15 cazuri de agresiuni sexuale în care ar putea fi implicat poliţistul de la Brigada Rutieră care a fost reţinut pentru agresarea a doi copii, pe 5 ianuarie, într-un lift din Capitală.

Potrivit unor surse din Poliţie, procurorii verifică toate cazurile care au un mod de operare asemănător cu cel al poliţistului Eugen Stan, pentru a stabili dacă acesta a fost implicat. Marţi, într-o declaraţie la sediul ministerului, ministrul Carmen Dan a făcut referire la astfel de dosare.

'Ce s-a întâmplat cu cercetarea faptei de agresiune sexuală din decembrie 2015, care a fost înregistrată la Secţia 18 Poliţie, apoi din aprilie 2016 a stat la Parchetul Judecătoriei Sectorului 5 până în data de 3 august 2016, când a ajuns la Biroul de Control Intern al Brigăzii Rutiere Române? De atunci, mai mult de un an s-a stat pe o lucrare care îl privea direct pe acest poliţist agresor, iar în acest timp poliţistul agresor avea şi o activitate operativă pentru că acorda amenzi', a spus Carmen Dan.

Ministrul a precizat că dosarul din 2009 în care ar putea fi implicat poliţistul agresor s-a prescris.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel