Poliţiştii rutieri au tras pe dreapta un şofer cu permisul suspendat... din primăvară

Poliția Română, sursă foto
Poliția Română, sursă foto

Poliţiştii rutieri din Vrancea au oprit un şofer care circula cu 60 km/h peste viteza legală, însă au descoperit că acesta avea deja permisul suspendat, încă din primăvară.

Un şofer care a fost depistat conducând cu 60 de km/h peste viteza admisă în zonă a fost sancţionat contravenţional şi cu suspendarea permisului de conducere pentru 90 de zile, dar ulterior poliţiştii au descoperit că acesta avea deja permisul suspendat din luna mai, a informat, marţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.

"La data de 6 septembrie, ora 19,13, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Panciu au depistat un bărbat de 38 de ani, din oraşul Panciu, în timp ce conducea un autoturism pe DN 2D, în zona localităţii Burca, într-o zonă cu limitare de viteză 90 km/h, cu viteza de 155 km/h. Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional, fiind aplicată şi măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile", a precizat IPJ Vrancea, conform Agerpres. 

Potrivit Poliţiei, în urma verificărilor efectuate, la data de 7 septembrie poliţiştii au stabilit faptul că bărbatul, deşi avea permisul de conducere asupra sa, nu avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice în perioada 24 mai - 20 septembrie.

În cauză a fost întocmit dosar penal. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel