Poliţiştii locali din Bacău nu şi-au primit salariile compensatorii

politia locala
politia locala

După ce actualii angajaţi ai Poliţiei Locale Bacău s-au plâns de neplata unor drepturi băneşti câştigate în instanţă, respectiv impozit şi contribuţii sociale reţinute nejustificat, a venit rândul foştilor salariaţi să facă acuzaţii, informează ziarul Deşteptarea.

Autor: Adi Stroescu

politia localaOamenii daţi afară în urmă cu un an spun că nu li s-au acordat trei salarii compensatorii, asa cum este prevazut în contractul colectiv de muncă.

Virgil Tinu a lucrat ca politist local pentru o perioada de cinci ani. In toamna anului trecut s-a trezit pe lista disponibilizatilor, dupa ce s-a hotarat ca in fiecare oras sa ramana un singur politist la suta de mii de locuitori. Omul a acceptat decizia, dar a vrut sa i se respecte toate drepturile, respectiv plata celor trei salarii compensatorii prevazute in contractul colectiv de munca valabil la nivel de Primarie, dar si a drepturilor restante castigate in instanta.

"De la 1 octombrie 2010 eu n-am mai fost angajatul lor. In perioada de preaviz am depus doua cereri catre conducerea Politiei Primariei in care am solicitat sa mi se dea compensatoriile si banii retinuti nejustificat ca impozit si contributii sociale. Cum nu mi-ati raspuns dumneavoastra, ca nu aveati de ce, asa nu mi-au raspuns nici ei la solicitari si am mers in instanta", spune Virgul Tinu. Cu un exemplar dupa contractul colectiv de munca fostul politist s-a dus la Tribunal si a castigat. Magistratii care au judecat speta au decis ca "obliga paratele (n.r. Politia si Primaria Bacau) la plata catre reclamant a trei salarii medii pe economie cu titlu de compensatii". Decizia este definitiva si executorie. "Politia Locala a facut recurs si pe data de 12 decembrie voi avea termen la Curtea de Apel. Dar eu nu sunt singurul care a dat in judecata. Mai am colegi care au castigat, altii care au pierdut la aceeasi instanta pe aceeasi speta. Era mai elegant sa ni se respecte drepturile. Cand le-am cerut banii ne-au spus ca n-avem decat sa mergem in instanta si au mizat pe faptul ca multi nu vor actiona si asa a si fost. Tocmai institutiile statului nu respecta Codul Muncii", mai spune Tinu.

Are o sentinta definitiva si irevocabila

Politia Locala nu a respectat Contractul Colectiv de Munca (CCM) nici in februarie 2009 cand Ionel Bocioaga a fost trimis acasa pe motiv ca postul sau s-a desfiintat. Pentru ca si-a pierdut serviciul din motive ce nu tin de persoana sa a cerut sa primeasca salarii de compensare. Nu a primit nimic si a luat si el calea justitiei. La Tribunal judecatorii i-au respins actiunea dupa ce au facut analiza pe text si au ajuns la concluzia ca paragraful din CCM "pot beneficia de compensatii ...... respectiv 3 salarii medii pe economie" nu reprezinta o obligatie ci o posibilitate. Decizia a fost intarita si de cateva adrese trimise de Politia Locala la Directia Juridica si Adminitratia Locala Bacau si invers in care aceasta din urma raspunde la 18 martie 2009 ca "din cauza situatiei economice create, nu dispunem de resurse financiare pentru acordarea acestor drepturi". Prin urmare daca nu sunt bani nu se respecta contractul colectiv de munca. Magistratii de la Curtea de Apel au desfiintat incheierea colegilor de la prima instanta, au decis ca acel "pot" este de fapt un drept si nu o vocatie, i-a dat castig de cauza si a obligat Politia Primariei Bacau sa plateasca cele trei salarii medii pe economie. Omul nu si-a primit banii nici in ziua de astazi. In instanta este acum cu aceleasi parti si Cristinel Patrichi. “Eu am pierdut la Tribunal, acolo unde colegi ai mei au castigat. Nu am primit inca decizia, dar voi face recurs. Sunt banii nostri si trebuie sa ii dea. Ne-au dat pe noi afara ca sa angajeze firme private de paza”, spune fostul politist.

Nu pot face plati

Oficialii de la Politia Locala (fosta Politia Primariei) spun ca au pana acum doua sentinte in defavoarea lor, dar ca nu pot face plati. "Sunt doua persoane care au castigat dreptul de a primi compensatorii. Porblema este ca aceste plati nu se pot face. Ordonanta nr. 45/2010 prevede ca platile sa se faca incepand cu 2012 si acum se pare ca a aparut o noua lege care amana plata pana in 2016. Ei au inaintat proces cu executare. Ceilalti sunt in recurs", spune Florin Podoleanu, purtatorul de cuvant al Politiei Locale Bacau.

La 1 octombrie 2010, institutia a trimis acasa circa 140 de agenti. Toti ar fi trebuit sa primeasca salarii in compensare insa doar cativa s-au adresat justitiei in acest sens.

Citeşte şi:

Cinci jandarmii disponibilizaţi din Bistriţa-Năsăud îşi caută dreptatea în instanţă

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel