Poliţist târât pe şosea de un şofer care a fugit de control

În data de 30.05.2020, în jurul orei 02.30, un agent de poliție din cadrul Brigăzii Rutiere, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe Sos. Ștefan cel Mare, a efectuat semnal regulamentar de oprire față de un conducător auto care înregistrase o viteză peste limita admisă pe arteră, conform măsurătorii cu aparatul radar.

Conducătorul auto a refuzat să se legitimeze, fapt pentru care s-a incercat extragerea acestuia din mașină, moment în care a demarat cu agentul de poliție agățat de autovehicul. Șoferul și-a continuat deplasarea, fiind urmărit de către colegii de echipaj ai polițistului rutier. La intersecția Șos. Ștefan cel Mare cu Calea Dorobanților conducătorul auto a executat o manevră, si a lovit un panou matalic de protecție al unei construcții, informează Poliţia Rutieră.

Bărbatul a fost imobilizat și condus la sediul Brigăzii Rutiere pentru audieri. În urma verificărilor efectuate, conducătorul auto a fost identificat în persoana unui bărbat în vârstă de 41 de ani.

Cauza a fost preluată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj, la acest moment procurorul de caz desfășurând activități în dosar. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel