Polițist atacat pe o stradă din Poarta Albă, județul Constanța

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Un polițist aflat în timplu liber a fost agresat de un bărbat pe o stradă din localitatea Poarta Albă. IPJ Constanța a deschis o anchetă penală. 

Un polițist a fost agresat pe o stradă din localitatea Poarta Albă, județul Constanța. Incidentul a avut loc aseară, au anunțat cei de la IPJ Constanța. 

”La data de 22 august, în jurul orei 19:20, polițiști din cadrul Secției 4 Rurală Medgidia au fost sesizați, prin apel 112, de către un bărbat, de 47 de ani, cu privire la faptul că, în timp ce s-ar fi aflat pe o stradă din localitatea Poarta Albă, ar fi fost agresat fizic de către un alt bărbat. Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind identificat apelantul, care prezenta urme superficiale de agresiune. Acesta nu a dorit intervenția unui echipaj de ambulanță. Menționăm faptul că bărbatul de 47 de ani este polițist și se afla în timpul liber în momentul producerii incidentului”, se arată într-un comunicat de presă. 

S-a deschis un dosar penal

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii situației de fapt și a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Prahova: Poliţist rutier, testat pozitiv la cocaină la intrarea în serviciu

Un poliţist rutier din Prahova a fost testat pozitiv la cocaină în cadrul unor activităţi de verificare la care a fost supus la intrarea în serviciu, ancheta în acest caz fiind preluată de DIICOT.

Potrivit datelor comunicate, vineri, Agerpres de Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova, la data de 18 august, în urma efectuării unor activităţi de verificare a poliţiştilor, pentru unul dintre aceştia, la testarea cu aparatul Drugtest, s-a înregistrat rezultat pozitiv.

"Având în vedere acest aspect, IJP Prahova a transmis o informare către BCCO Ploieşti, în vederea continuării verificărilor, conform competenţei", menţionează IJP.

Surse judiciare au precizat că este vorba despre un poliţist rutier care a fost testat la intrarea în serviciu, rezultatul fiind pozitiv pentru cocaină. Ancheta a fost preluată de DIICOT şi BCCO. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel