Poliţist agresat de Boureanu, daune uriaşe solicitate

Descriere foto:

Dorin Iamandi, unul dintre poliţiştii de la Brigada Rutieră implicaţi în conflictul cu Cristian Boureanu, a anunţat joi că se constituie parte civilă şi cere daune de 50.000 de euro în dosarul în care fostul deputat este judecat pentru ultraj.

Cererea de constituire de parte civilă a fost făcută la Judecătoria Sectorului 1, unde a avut loc un nou termen în procesul în care Boureanu este judecat pentru ultraj. Tot joi, a fost audiat în instanţă şi celălalt poliţist implicat în conflictul din iunie 2017, Andrei Ovidiu. Andrei Ovidiu a declarat în sala de judecată că, pe 9 iunie 2017, se afla în patrulare în zona de nord a Capitalei şi la un moment dat a oprit un autoturism în apropiere de Ambasada Chinei.

'După oprire, a fost legitimat conducătorul auto. Le-a prezentat şi am solicitat şi actele maşinii. Atunci am observat cine se afla pe locul din dreapta. Expresia dânsului a fost să îl lăsăm în pace pe şofer că nu a băut şi este în regulă. Am observat că era sub influenţa alcoolului şi nu am vrut să am o discuţie cu dânsul. Am restituit actele şi am lăsat maşina să continue deplasarea. În momentul în care autoturismul s-a pus în mişcare, inculpatul a claxonat îndelungat, a scos capul pe geam şi mi-a adresat injurii. A rămas cu mâna pe geam şi mi-a arătat semne obscene. Având în vedere atitudinea inculpatului, atât eu, cât şi colegul Dorin Iamandi am hotărât să pornim în urmărirea autoturismului în care se afla inculpatul, pentru a-l sancţiona contravenţional. Şoferul autoturismului s-a conformat solicitării noastre de a opri. Iniţial a deschis geamul. Nu mai pot preciza exact cum s-a petrecut. Inculpatul mi-a transmis că nu are niciun document la el, deoarece este cetăţean american şi se afla pe scaunul din dreapta şi că, prin urmare, nu avea de ce să ne prezinte un document, în viziunea dumnealui', a declarat poliţistul.

Boureanu, trei infracţiuni de ultraj

Fostul deputat Cristian Boureanu a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 pentru săvârşirea a trei infracţiuni de ultraj, el fiind acuzat că a agresat un poliţist rutier. În acelaşi dosar, a fost trimisă în judecată şi Laura Teodora Dincă, prietena lui Boureanu, acuzată de mărturie mincinoasă.

Pe 9 iunie 2017, în jurul orei 1,30, maşina în care se afla Cristian Boureanu, alături de prietena lui, a fost oprită în trafic de un echipaj de poliţie rutieră pe bulevardul Aviatorilor din Capitală. În momentul în care poliţiştii i-au solicitat documentele de identitate, Boureanu s-a manifestat violent, a ameninţat un poliţist şi i-a prins acestuia degetele mâinii drepte prin închiderea portierei autoturismului, i-a rupt uniforma şi l-a lovit cu genunchiul în zona inghinală, provocându-i leziuni traumatice. Poliţistul a reacţionat şi l-a lovit pe Boureanu, acesta căzând la pământ.

Boureanu a fost imobilizat, încătuşat şi condus la sediul Brigăzii Rutiere pentru cercetări. Fiind într-o stare avansată de ebrietate, lui Boureanu i s-a făcut rău, el fiind transportat apoi la Spitalul Floreasca. Ulterior, pe 10 iunie, el a fost arestat preventiv, fiind pus în libertate pe 11 august. Potrivit Parchetului Capitalei, fiind audiată în calitate de martor, la datele de 9 iunie şi 6 iulie, prietena lui Boureanu a făcut afirmaţii mincinoase şi a creat o situaţie favorabilă fostului deputat. Astfel, declaraţia din data de 6 iulie este în contradicţie cu cea anterioară şi cu probatoriul administrat în dosar.

[citeste si]



Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25