Poliţia Română, "Foc de Artificii". Final de acţiune

Peste 41 de tone de articole pirotehnice deținute fără drept au fost confiscate de Poliția Română pe parcursul acțiunii naționale ,,Foc de Artificii”.

Deasemenea, aproape 1.500 de persoane sunt cercetate penal pentru nerespectatrea legislației privind articolele pirotehnice, se precizează într-un comunicat publicat pe site-ul instituţiei.

Poliţia Română, prin Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, a acţionat la nivel naţional, în perioada 21 noiembrie 2017 – 5 ianuarie 2018, pentru prevenirea oricăror evenimente negative generate de nerespectarea legislaţiei privind obiectele pirotehnice.

Astfel, în această perioadă, polițiștii au efectuat 2.941 de acţiuni și controale în complexe, pieţe şi alte obiective și au verificat activitatea a 667 de persoane fizice şi juridice autorizate să deruleze operațiuni cu articole pirotehnice.

Zeci de tone de artificii confiscate

De asemenea, au constatat 1.411 infracţiuni și au depistat 1.445 de persoane fizice şi juridice neautorizate, față de 1.486 de persoane fiind efectuate cercetări în cauze penale.Totodată, au fost confiscate 41.177 de kilograme de articole pirotehnice, în valoare de 1.500.000 de lei și au fost retrase 32 de autorizații, fiind aplicate 139 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 248.080 lei.

O atenție deosebită a fost acordată deținerii și mânuirii de articole pirotehnice de către copii și tineri. Pentru prevenirea evenimentelor negative în care aceștia ar putea fi implicați, polițiștii au desfășurat 1.486 de activități de informare în școlile din țară.

În această perioadă au fost înregistrate 51 de răniri de persoane datorate folosirii necorespunzătoare sau neautorizate a articolelor pirotehnice

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel