Poliția Română după ce România TV a zis că Radu Mazăre a evadat

Radu Mazăre
Radu Mazăre

Poliția Română a reacționat după ce România TV a anunțat că Radu Mazăre a evadat din închisoarea din Madagascar.

"În referire la aspectele apărute în spațiul public, cu privire la evadarea persoanei urmărite internațional, Radu Ștefan Mazăre, facem precizarea că la nivelul Poliției Române nu s-a primit nicio informare oficială în acest sens", a transmis Poliția Română.

Precizările vin după ce, vineri seară, România TV a prezentat informația potrivit căreia fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, a evadat din închisoarea din Madagascar.

Poliția Română a demarat formalitățile necesare aducerii în țară a lui Radu Mazăre, fiind constituită o escortă, astfel încât fostul primar al Constanței ar urma să fie adus în țară luni, 20 mai, informează IGPR.

Radu Mazăre, ridicat de autorităţile din Madagascar

Radu Mazăre a fost ridicat recent de autorităţile din Madagascar.

Radu Mazăre a plecat în Madagascar de mai bine de un an, iar acolo a făcut demersuri pentru obţinerea azilului.

Fostul edil are multiple condamnări în România, multe nedefinitive. Pedeapsa definitivă care a atras şi mandatul internaţional este cea pronunţată în 8 februarie de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, când Mazăre a fost condamnat la nouă ani de închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză.

VEZI ȘI: Radu Mazăre, evadat. Chirieac: Palmă dată statului subteran, tocmai din Madagascar

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel