Poliţia nord-irlandeză a arestat un bărbat în cazul uciderii jurnalistei Lyra McKee

Eduard Pascu / 06 iun 2019 / 17:56 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Poliţia nord-irlandeză, care anchetează uciderea jurnalistei Lyra McKee, a arestat un bărbat în vârstă de 46 de ani în conformitate cu legislaţia antiteroristă, a anunţat postul de televiziune britanic Sky News, citat joi de Reuters.

Uciderea lui McKee, în aprilie acest an, de către un militant naţionalist irlandez în timpul unor violenţe de stradă au provocat iritare în rândul opiniei publice nord-irlandeze.

Potrivit poliţiei din Irlanda de Nord, la 18 aprilie jurnalista Lyra Mckee (29 de ani) a fost rănită mortal de către un bărbat care a deschis focul asupra agenţilor de poliţie în timpul unei intervenţii în cartierul catolic Creggan din Londonderry, oraş situat la frontiera cu Republica Irlanda.

Un grup disident republican, Noua Armată Republicană irlandeză (Noua IRA), şi-a recunoscut responsabilitatea la 23 aprilie în cazul morţii tinerei ziariste, într-o declaraţie făcută cotidianului The Irish News. Noua IRA a argumentat că femeia ''stătea lângă forţele inamice'', referindu-se la forţele poliţiei. 

Moartea jurnalistei Lyra Mckee a readus în memorie perioada 'Tulburărilor' care au afectat provincia britanică Irlanda de Nord timp de trei decenii. 

Violenţele dintre republicanii naţionalişti (catolici), susţinători ai reunificării Irlandei, şi unionişti (protestanţi), apărători ai rămânerii Irlandei de Nord în cadrul Regatului Unit, s-au soldat cu aproape 3.500 de morţi, încheindu-se prin Acordul din Vinerea Marea, semnat în 1998. Acest acord a impus retragerea forţelor britanice şi dezarmarea Armatei Republicane Irlandeze (IRA).

Totuşi, republicanii disidenţi, care luptă pentru reunificarea Irlandei inclusiv prin mijloace violente, rămân activi, cum este cazul Noii IRA, organizaţie creată în 2012.

Vezi și: Jurnalistă ucisă în Irlanda de Nord. Patru bărbaţi arestaţi (poliţia)


Te-ar putea interesa






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27