Poliţia de Frontieră s-a reorganizat în 5 inspectorate şi Garda de Coastă

nava
nava

În urma reorganizării Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, cele  21 de inspectorate judeţene ale Poliţiei de Frontieră au fost desfiinţate şi comasate, astfel că acum această structură are în subordine 5 inspectorate teritoriale şi Garda de Coastă.

Şeful Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, chestorul Ioan Buda, a precizat pentru NewsIn că reorganizarea are ca scop întărirea structurilor operative şi creşterea eficienţei în combaterea infracţionalităţii transfrontraliere. "25 de posturi de conducere au fost desfiinţate. Mai mult decât atât, au fost ajustate structurile suport, fiind realizată o reducere a personalului cu aproximativ 12 %, iar poliţiştii ale căror posturi au fost desfiinţate vor fi direcţionaţi către structurile operative", a declarat vineri chestorul Buda, care a adăugat că noua structură a Politiei de Frontieră va permite coordonarea unitară a activităţilor specifice derulate, asigurarea unui înalt nivel de supraveghere şi control la frontiera terestră, maritimă si fluvială, combaterea migraţiei ilegale şi a infracţionalităţii transfrontaliere în zona de responsabilitate, precum şi respectarea regimului juridic al frontierei de stat.

Legea care vizează măsurile privind reorganizarea Poliţiei de Frontieră Române a intrat în vigoare joi, 15 decembrie 2011.

Astfel, prin actul normativ amintit, la nivelul fiecarei frontiere cu statul vecin, au fost organizate inspectorate teritoriale ale IGPF, iar la nivelul judeţelor Tulcea şi Constanţa, a fost înfiinţată Garda de Coasta. La frontiera cu Republica Moldova a fost înfiinţat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iasi, la frontiera cu Bulgaria, pe Dunăre - Inspectoratul teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu, la frontiera cu Serbia - Inspectoratul teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, la frontiera cu Ungaria - Inspectoratul teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, la frontiera cu Ucraina - Inspectoratul teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmatiei, iar la frontiera maritimă, Delta Dunării, Dunarea interioara şi frontiera de uscat cu Bulgaria - Garda de Coastă.

În cadrul inspectoratelor teritoriale şi a Gărzii de Coastă vor funcţiona servicii teritorale, sectoare şi grupuri de nave, toate fiind structuri operative menite a asigura un înalt nivel de supraveghere şi control a frontierei de stat, respectiv a preveni şi combate mult mai eficient migraţia ilegală şi infracţionalitatea transfrontalieră în zonele de competenţă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel