Poliția angajează finanțiști, personal IT și de laborator

În anul 2016 au fost peste 5000 de plecări din Poliție, a unor cadre care s-au pensionat ori au trecut în privat sau în magistratură, a declarat chestorul Bogdan Despescu, într-un interviu Agerpres. Ca urmare, au fost declanșate concursuri pentru angajare.

”Singura soluţie a fost încadrarea din sursă externă, a spus chestorul Bogdan Despescu, șeful IGPR. Am început cu primul concurs - peste 1.900 de posturi pentru agenţi din zona posturilor de poliţie, din zona rurală, unde aveam cel mai mare deficit. Am încadrat 1.727, pentru că nu toate posturile au fost ocupate. Au fost peste 26.000 de concurenţi. O a doua etapă a fost încadrarea unor funcţionari având calitatea de personal contractual.

A treia etapă se referă la ce se întâmplă acum, respectiv aceste proceduri de încadrare din sursă externă. Avem 2.303 posturi scoase la concurs. Sunt în zona de ordine publică, poliţie rutieră şi poliţie transporturi. Sunt peste 14.000 de candidaţi. Va fi o examinare psihologică, o examinare din punct de vedere medical, o probă sportivă şi, bineînţeles, proba de testare teoretică.

Totodată, săptămâna viitoare se va declanşa procedura de încadrare pentru sursă externă specialişti. Avem nevoie de cadre în anumite domenii - financiar, IT, laborator şi altele, unde sunt chestiuni tehnice, unde Poliţia Română sau MAI nu poate pregăti astfel de poliţişti şi atunci preluăm din celelalte zone de învăţământ, din celelalte zone de instruire specialişti, care să ne ajute în activităţile de zi cu zi. Vor fi 300 de posturi scoase la concurs.

Ne dorim spre sfârşit de an să mai organizăm un concurs de trecere în corpul ofiţerilor din corpul agenţilor. Sunt acele posturi în principal de poliţie judiciară şi ordine publică. Prin aceste măsuri încercăm să reducem deficitul de personal”.

Este probabil ca și în 2017 să continue angajările din sursă externă, pentru că vor fi multe ieșiri din sistem, a precizat chestorul Despescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel