EXCLUSIV  Podul de la Brăila, oprit de o pasăre? Mihai Tudose, reacţie dură la adresa PNL. Chirieac: Ca în desene animate

Pod Braila-Tulcea
Pod Braila-Tulcea

Mihai Tudose a explicat care sunt problemele cu podul de la Brăila, dar şi ce motive sunt invocate pentru întârzierea lucrărilor. Analistul politic a comparat situaţia cu desenele animate.  

"Acel pod este pe masterplanul României, aprobat de Bruxelles. Nu a mai avut loc licitaţia dinaintea licitaţiei, negocierile cu 'hai că te bag eu la pod'. A fost totul corect, nu au fost nici contestaţii. Băieţii ăştia acum trebuiau să mai dea nişte aprobări, să dea nişte exproprieri şi să mute nişte utilităţi. E câmpie la Brăila!", a spus Mihai Tudose, în exclusivitate la DC NEWS. 

"Deci săptămâna asta terminăm drumul, dacă ne propunem, nu?", a replicat Bogdan Chirieac. 

Construcţia, oprită din cauza unei păsări?

"O firmă serioasă, dacă se apucă, poate nu într-o săptămână, dar în două... dar stau după fundul statului. Acum invocă nu ştiu ce cerere de la UE care spune că în zona aia, la piciorul podului, cuibăreşte nu ştiu ce pasăre", a mai spus Mihai Tudose. 

"Nu pot să cred că opriţi podul din chestia asta, staţi puţin...", a remarcat Bogdan Chirieac. 

"Eu am suspectat că e vorba de păsările din capul liberalilor. Am întrebat şi eu când a venit hârtia, am vrut să o văd. Dacă hârtia a venit acum o lună, întrebarea era de ce nu s-au dat aprobările până acum. Dacă a venit acum un an, de ce nu au făcut ei studiul? Şoseaua aia trece printr-o zonă arabilă. Nu cuibăreşte nimeni acolo, că vine plugul la două luni. Sunt nebuni!" a spus Mihai Tudose. 

"Deci o să avem cel mai frumos pod din Europa, care e legat de nimic. Ca în desene animate!", a mai spus analistul Bogdan Chirieac, punctând că podul pleacă de nicăieri și ajunge nicăieri, în condițiile în care infrastructura necesară care continua podul este blocată de aceste ”păsări”. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel