Pocora, reacție după ce amendamentul său a fost votat: PSD nu poate împotriva!

Deputatul PNL Cristina Pocora, autorul amendamentului adus Ordonantei de Urgență a Guvernului 65/2014, prin care se dubleaza alocațiile pentru copii de la 42 lei la 84 de lei, a salutat într-o postare pe Facebook, votul de miercuri din plenul Camera Deptaților. "PSD nu poate împotriva!", mai transmite parlamentarul liberal.  

Cristina Pocora consideră votul de astăzi pe amendamentul privind dublarea alocaţiei de stat pentru copii o mare victorie înregistrată de PNL în Camera Deputaţilor.

Plenul Camerei Deputaților a votat dublarea alocațiilor pentru copii. PSD a cerut pauză

Amendamentul a fost susținut în plen chiar de către autorul său, Cristina Pocora, aceasta precizând că amendamentul privind dublarea alocației del a42 de lei la 84 de lei nu are culoare politică și este "pentru viitorul României".

Respins marți la Comisia de muncă a Camerei Deputaților, amendamentul a primit miercuri în plen 98 voturi pentru și 77 voturi împotrivă.

"Mi-a trecut amendamentul! Am dublat alocația la 84 lei!!!
Amendamentul a fost adoptat în plenul Camerei Deputaților, cameră decizionala. Urmează, la ora 15.00, votul final pe lege, și gata! PSD nu poate împotriva!", a scris, ulterior, pe contul său de socializare, Cristina Pocora.

Cu toate acestea, Comisia de muncă a Camerei Deputaților a argumentat respingerea amendamentului privind dublarea alocației copiilor precizând că "propunerea nu poate fi susținută din punct de vedere financiar."

Întrebată, miercuri, după vot, de către jurnaliști despre efortul bugetar, Pocora a declarat ca acesta este rolul Guvernului, să identifice bani pentru legi pe care Parlamentul le adoptă.

"Din punctul meu de vedere, bani sunt, pentru că l-am auzit pe Victor Ponta "avem creștere economică, avem excedent bugetar" și atunci trebuie să își prioritizeze lucrurile, iar prioritatea o reprezintă copiii", a afirmat deputatul liberal, citează hotnews.ro

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel