Plenul Camerei Deputaților a votat dublarea alocațiilor pentru copii. PSD a cerut pauză

Liderul grupului PSD de la Camera Deputaților, Marian Neacșu, a solicitat miercuri întreruperea ședinței de plen pentru 25 de minute, după ce un amendament propus de PNL, prin care alocațiile pentru copii se dublează, a fost votat. 

Amendamentul a fost propus de deputatul PNL Cristina Pocora la proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.65/2014 pentru modificarea și completarea unor acte normative și a fost adoptat astăzi în plenul Camerei Deputaților cu 98 de voturi pentru și 77 împotrivă, potrivit Agerpres.

Amendamentul, care a fost respins marți la Comisia de muncă a Camerei Deputaților, prevede că alocațiile pentru copii se măresc de la 42 la 84 de lei.

După ce amendamentul a fost adoptat, liderul grupului PSD de la Cameră, Marian Neacșu, a cerut o pauză de 25 de minute iar ședința de plen s-a întrerupt, ca și dezbaterile la acest proiect de lege.

Ordonanța cu amendamentul admis urmează să intre la votul final miercuri după-amiază. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel