PNDL 2, fonduri. Guvern, anunţ pentru primării

Mihai Ciobanu / 28 dec 2018 / 16:39 Salveaza PDF Comentarii
asfaltare
Descriere foto: asfaltare

Guvernul a adoptat, în şedinţa de vineri, o ordonanţă de urgenţă prin care creditele de angajament neutilizate în perioada 2017 - 2018, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală 2, pot fi folosite până în 2020 pentru finanţarea proiectelor de investiţii, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu. 

El a precizat că această ordonanţă s-a aflat pe ordinea de zi suplimentară a şedinţei de Guvern de vineri. "Pe lista suplimentară a fost de la Ministerul Dezvoltării o ordonanţă de urgenţă privind prorogarea unui termen, în sensul că sumele neutilizate, creditele de angajament neutilizate în 2017 - 2018 privind Programul Naţional de Dezvoltare Locală 2 să poată fi folosite în continuare, până la epuizarea PNDL, până în 2020. Este o prorogare de termen pur şi simplu, în sensul că pot folosi sumele pentru finanţarea proiectelor de investiţii", a spus Nelu Barbu, la finalul şedinţei de Guvern. 

Purtătorul de cuvânt al Executivului a adăugat că pe ordinea de zi suplimentară s-a mai aflat modificarea Hotărârii de Guvern nr. 807 privind investiţiile majore în economie, în sensul că va fi continuată evaluarea proiectelor de investiţii, se vor face acorduri de principiu, iar în momentul în care se aprobă Legea bugetului de stat pe 2019 se vor acorda ajutoarele de stat. 

Vezi şi: Bucureşti, nou subprefect. Numire făcută de Guvern

Taxă paşaport, plată. Noi locaţii din 3 ianuarie 2019


Te-ar putea interesa






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.84