PMB anunţă că a semnat contract cu Compania Eco Igienizare pentru dezinsecţie şi deratizare

[] []

14 iun 2019 / 21:25
Salveaza PDF Comentarii

Primăria Capitalei anunţă că a semnat, vineri, contract de prestări servicii cu Compania Municipală Eco Igienizare, după ce în luna ianuarie a fost semnat contractul de delegare a activităţilor de dezinsecţie, deratizare şi dezinfecţie.

'În luna ianuarie 2019 a fost semnat contractul de delegare a serviciului de salubrizare - activităţile de dezinsecţie, deratizare, dezinfecţie între Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Deratizare, Dezinsecţie, Dezinfecţie Bucureşti şi Compania Municipală Eco Igienizare, conform Legii 51/2006 (art 28). Contractul de delegare are la bază studiul de oportunitate aprobat de CGMB din care a reieşit clar faptul că prestarea acestui serviciu de către Compania Municipală Eco Igienizare este mai eficient.

În baza contractului de delegare, Primăria Municipiului Bucureşti a semnat astăzi contractul de prestări servicii cu Compania Municipală Eco Igienizare. Contractul nu a fost semnat până acum pentru că au trebuit parcurse toate etapele legale cu privire la întocmirea documentaţiilor necesare obţinerii autorizaţiilor, dar şi cu privire la achiziţia de echipamente şi substanţe pentru prestarea în condiţii optime a serviciului de dezinsecţie', informează PMB, prin intermediul unui comunicat.

De asemenea, după ce în spaţiul public au apărut informaţii conform cărora în Bucureşti nu s-au efectuat până în această lună tratamente de combatere a ţânţarilor, Primăria Capitalei a precizat că până în acest moment, Centrul de Protecţie a Plantelor a desfăşurat în Bucureşti cinci tratamente de prevenire şi combatere a bolilor şi dăunătorilor la plante, 'cu menţiunea că insecticidele folosite acţionează şi asupra ţânţarilor şi căpuşelor'. 'Mai mult decât atât, în funcţie de condiţiile meteo, de săptămâna viitoare, Compania Municipală Eco Igienizare va demara o amplă acţiune de combatere a ţânţarilor pe teritoriul municipiului Bucureşti, în această noapte efectuându-se deja tratamente pregătitoare în parcuri din Capitală.

Prin acţiunea din această noapte, compania municipală realizează testarea utilajelor achiziţionate, care trebuie calibrate şi optimizate înainte de demararea campaniei', mai reiese din comunicat. În ce priveşte contractul pe care l-a avut cu firma Coral Impex, PMB a arătat că acel contract nu a fost reziliat, ci a fost finalizat la termen (februarie 2019) şi nu a mai fost prelungit întrucât 'nu mai erau întrunite prevederile legale în acest sens - în luna ianuarie se semnase deja delegarea serviciului'. PMB anunţa joi că sâmbătă dimineaţa Compania Municipală Eco Igienizare Bucureşti va efectua tratamente pregătitoare de combatere a ţânţarilor în parcurile din Capitală.

Acţiunea va avea loc sâmbătă, între orele 4,00 şi 7,00 şi se vor pulveriza substanţe de combatere a ţânţarilor în parcurile Herăstrău, Tineretului, Cişmigiu, Floreasca, Carol şi Circului. ''În toate locaţiile în care se vor efectua tratamente împotriva ţânţarilor vor fi amplasate, în locuri vizibile, afişe informative despre perioada de desfăşurare a acţiunilor, precum şi informaţii despre substanţele folosite. Soluţiile pulverizate nu sunt nocive pentru oameni şi animale de companie, dar este indicat ca în zonele în care se acţionează populaţia să evite contactul direct cu substanţele active, care pot provoca iritaţia sistemului respirator'', preciza PMB.

Prin această acţiune, Compania Municipală Eco Igienizare Bucureşti realizează testarea noilor utilaje achiziţionate - autovehicule cu echipamente ULV (Ultra Low Volume) generatoare de ceaţă, care trebuie calibrate şi optimizate pentru efectuarea unor tratamente corecte şi eficiente şi care să ducă la realizarea unui confort sporit al populaţiei în spaţiile de relaxare în aer liber ale Municipalităţii, adăuga sursa citată.


Te-ar putea interesa






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27