Plicuri suspecte trimise unor universităţi. Poliţia a intrat pe fir

Mihai Ciobanu / 11 ian 2019 / 21:22 Salveaza PDF Comentarii
scrisori
Descriere foto: scrisori

Poliţia greacă ancheta vineri în legătură cu 28 de plicuri calificate ca "suspecte" şi trimise majorităţii universităţilor din întreaga ţară, în unele dintre ele fiind descoperite pliante "cu conţinut islamic", transmite France Presse, citând o sursă din poliţie. 

"Victory is for Islam but not through Muslims" (Victoria este pentru islam dar nu prin intermediul musulmanilor), era scris în limba engleză, cu majuscule, pe aceste pliante descoperite în unele dintre plicuri, potrivit imaginilor difuzate de televiziunile elene. În total, 28 de plicuri au fost trimise de miercuri seară şi până vineri după-amiaza, potrivit aceleiaşi surse. 

Un plic de acest fel a fost trimis taberei supraaglomerate de înregistrare şi primire a migranţilor şi refugiaţilor Moria de pe Insula Lesbos din Marea Egee, puternic criticată de organizaţiile internaţionale şi ONG-uri de mai multe luni pentru condiţiile insalubre. Trimiterea acestor plicuri coincide cu vizita de 24 de ore a Angelei Merkel în Grecia, prima a cancelarului german din ultimii cinci ani. Majoritatea acestor plicuri proveneau din India, dar au fost şi unele expediate din Oman şi Doha în Qatar, potrivit aceleiaşi surse.

Vezi şi: Corina Creţu a făcut anunţul: Candidez

Iliescu, absent de la Ateneu. Corina Crețu: Vă spun sincer


Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25