Cele mai citite

Plasticul, pericol de moarte

Autor: Eduard Pascu
plastice_39694700
Plastice descoperite în corpul uman

Poluarea din mări și oceane riscă să ucidă tot ce este viu.

O balenă care a fost găsită moartă pe o plajă din sud-estul Filipinelor avea în stomac 40 de kilograme de plastic, a informat azi presa locală preluată de EFE.

Cetaceul, din specia zifiidelor - balena lui Cuvier - a eşuat vineri pe ţărm în provincia Valle Compostela. La autopsia efectuată duminică s-au descoperit în stomac 16 saci de orez, o prelată de plastic utilizată pe plantaţiile de banane şi pungi pentru cumpărături.

Examinarea balenei a fost realizată de o echipă a Oficiului de Pescuit şi Resurse Acvatice din provincie, condusă de doctor Elaine Belvis şi de biologul marin Darrell Blatcheley.

Aceasta este cea mai mare cantitate de plastic descoperită într-o balenă la o necropsie făcută de respectiva instituţie, specialiştii punctând că plasticul ajuns în mare a fost asimilat odată cu hrana, cetaceul ingerându-l astfel din greşeală.

Blatcheley a explicat că, în cei zece ani de când examinează balene şi delfini care au murit, a constatat că majoritatea deceselor au fost cauzate de deşeurile plastice înghiţite.

Vezi și: Poluare PLASTIC. Pericol pentru sănătate în aerul expirat

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri
x close