Planurile lui Augustin Zegrean, după plecarea de la CCR

Fostul președinte al Curții Constituționale Augustin Zegrean susține că nu a luat încă o decizie cu privire la posibilitatea de a reveni în politică, menționând că l-ar tenta să fie senator, dar nu și să intre într-o cursă electorală.

"Nu știu, nu am luat încă o decizie. Eu sunt avocat și profesia mea este acolo, eu oricând pot să mă întorc ca avocat. Mie mi-a plăcut avocatura, am practicat-o poate chiar cu succes și nu am o problemă de supraviețuire. Nu am problema asta și nu știu dacă o să mă întorc în politică. Este foarte greu, după ce ai fost judecător la Curte sau chiar președinte două mandate, șase ani, să te mai duci să faci politică. Nu mai sunt la vârsta la care să o iau de la capăt. (...) Cred că este timpul să îmi văd de treburi", a spus Zegrean, într-un interviu acordat Agerpres, întrebat dacă revine în politică după încheierea mandatului de judecător la CCR.

Zegrean: Nu știu ce voi face la toamnă, poate mă plictisesc acasă și mă duc să fac politică

Referitor la informațiile potrivit cărora ar putea prelua conducerea interimară a filialei PNL Bistrița-Năsăud, Zegrean a precizat că nu a fost întrebat de nimeni și că nu crede că va face acest lucru, mai ales că nu este membru al acestui partid. Cât despre posibilitatea de a deveni membru PNL, fostul președinte al CCR a evitat să dea un răspuns clar: "Nu vreau să spun nici că da, nici că ba. Dacă ar fi să mă întrebi azi, aș spune nu. Ce voi face la toamnă, nu știu, poate mă plictisesc acasă și mă duc să fac politică, dar eu nu am fost membru PNL, nu am fost nici membru PCR. Am plecat de la Partidul Democrat, partidul acela nu mai există".

El a adăugat că nu îl 'tentează' să candideze la alegerile parlamentare din acest an, dar a precizat că i-a plăcut perioada în care a fost senator.

"Să candidez, nu mă tentează deloc, dar m-ar tenta să fiu senator, de exemplu. Mie mi-a plăcut în Parlament. Mi-a plăcut foarte tare în Parlament, mai ales când am fost senator în prima perioadă, în anii '90, era o activitate foarte intensă, atunci legile se făceau în Parlament. Am fost vicepreședintele Comisiei juridice a Senatului toată perioada și am lucrat mult în perioada aceea și chiar mi-a plăcut. Atunci chiar credeam că facem legi și că ce facem noi este colosal și că noi suntem puterea în țară", a mărturisit Zegrean.

Fostul președinte al CCR: Oamenii așteaptă de la Parlament mai mult decât poate să facă

Fostul președinte al CCR a subliniat că în prezent este foarte greu să faci campanie electorală pentru că este greu ca oamenii să mai creadă în promisiuni.

"Ce să le mai spui oamenilor? Le-am tot spus că o să le fie bine și tot nu le e bine. Ce să le mai spun? Să le spun, din nou, că o să le fie bine? Nu or să mă mai creadă. (...) Oamenii așteaptă foarte mult de la Parlament. Așteaptă mai mult decât poate Parlamentul să facă. Nu poți să le spui oamenilor că dacă ești tu deputat sau senator le faci pod peste apă, că nu este treaba ta, dar asta spun parlamentarii. Și lumea încă mai crede sau nu știu ... cred că nu mai crede. Era un exemplu la Bistrița, a mers un domn în campania electorală și a spus: 'Vă fac pod peste apă, pod acoperit vă fac!; Dar noi nu avem apă; Nu-i nimic, aducem și apă!'. Nu se poate nici chiar așa", a adăugat Zegrean.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel