Pirotehniștii SIAS au efectuat peste 1.600 de misiuni în 2019

Polițiștii din cadrul SIAS au făcut controale la evenimentele publice și au intervenit în caz de urgență.

Polițiștii care fac parte din Detașamentul Pirotehnic al SIAS au efectuat, în 2019, 1.680 de misiuni pentru garantarea siguranței obiectivelor unde au avut loc evenimente importante, a transmis Inspectoratul General al Poliției Române, conform Agerpres.

În cadrul misiunilor au fost efectuate controale antiteroriste, înainte de evenimente, pe stadioane, la concerte, festivaluri sau la alte manifestări cu public numeros.

Pirotehniștii din cadrul SIAS au acționat în teren după 10 apeluri telefonice primite ce au vizat amenințarea cu amplasarea de dispozitive explozive artizanale. De asemenea, au verificat și 20 de colete și 3 autovehicule suspecte, iar în trei cazuri au intervenit pentru ridicarea de muniție.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.28