Un tir care oprise pentru a acorda prioritate unui alt pieton, nu-i observă și îi strivește când demarează. Băiețelul de 3 ani moare pe loc, iar cel de 6 ani, împreună cu tatăl sunt accidentați grav. Imaginile, preluate de la o cameră de supraveghere din apropiere, surprind deopotrivă grija cu care bărbatul și copiii se pregăteau să treacă strada, dar și traficul ordinar, existent într-o comună din țara noastră, la fel ca în foarte multe alte localități.
Prin mijlocul localității, acolo unde e școala și dispensarul, șoseaua este atât de circulată, de parcă avem de-a face cu un punct vamal sau cu o șosea de centură pe care se circulă ceva mai lent. Nici vorbă de vreun semafor, deși se vede limpede cum Trecerea Morții ar fi avut nevoie, în mod obligatoriu, măcar de un semnalizator cu temporizare. Acest aspect ar fi dus la o minimă conștientizare pentru cel care din varii motive ajunge să nu aibă vizibilitate. Nu mai vorbesc despre obligativitatea ca fiecare localitate, dar absolut fiecare localitate, să aibă o rută ocolitoare, ceea ce ar fi trebuit să fie un obiectiv strategic, prioritate a Ministerului Transporturilor și a fiecărei Unități Administrativ Teritoriale ale României, măcar începând cu 2007, de la intrarea în Uniunea Europeană.
Dar toate acestea propuneri sunt niște biete iluzii în țara în care câți locuitori există, atâtea păreri se exprimă, cele mai multe nefondate și agresive. Nu avem o viziune integrată în aproape nici un domeniu și, culmea, polemica ia rapid locul oricărei concordii, tot în țara în care absenteismul la vot este unul dintre cele mai ridicate din Europa.
La nivel de comunitate există o slabă conștiință a prevenției, fiecare trăind cu convingerea că lui nu i se poate întâmpla ceva atât de rău, că, de fapt, lucrurile care se arată la televizor aparțin unui spectacol la care ei au doar un rol pasiv, de privitori. Nu se trag învățăminte pe plaiurile pe care, la înmormântări, în secolul XXI, încă se aruncă găina peste sicriu și se bocește la comandă.
Iată că doar în ultimul an s-au petrecut nenumărate cazuri de copii spulberați pe trecerea de pietoni, într-un amalgam de tragedii care vin la pachet în extraurban, cu adevărate carnagii, pe șosele, acolo unde se dezlănțuie prostia și agresivitatea mult prea multora care posedă permis de conducere. Și iată cum lipsa cruntă de conștientizare sporește numărul cimitirelor și frânge destine, sporind numărul de orfani și de invalizi ai aceleiași țări, traumatizând un popor.
Și, totuși, Statul nu poate face mai nimic din două motive. Primul este de ordin administrativ. Nimeni nu se pune de acord cu nimeni asupra unor legi (reflectate rapid în măsuri) mai bune, care să prevină radical accidentele rutiere. Și asta, în primul rând, dintr-un pronunțat reflex al divergenței între români.
Celălalt aspect ține de psihologia grupurilor. Dacă o propunere nu a venit din grupul meu, ci din alt grup, cu care mă simt într-o perpetuă competiție, n-am cum să o susțin, chiar dacă este bună. Și asta se întâmplă mai ales între reprezentanții partidelor. Sunt foarte puține situațiile, dacă nu aproape inexistente, în care grupurile fac front comun pentru a pune capăt unei probleme care persistă și care afectează categorii largi de persoane. Iar acest flagel al circulației rutiere, atât ca infrastructură, cât și ca psihologie a condusului într-un loc public, persistă și afectează întreaga populație a României prin nenorocirile de pe șosele.
De exemplu, dacă cineva vine cu propunerea să se facă mai multe separatoare de sens în zonele intens circulate și care au un istoric al accidentelor grave, altcineva sare imediat să spună că problema se trage de la lipsa amenzilor și că n-ar fi nevoie de separatoare, dacă s-ar da amenzi. Ori dacă un consilier local propune un semafor într-un anumit loc, restul îi vor respinge propunerea, explicându-i că un semafor va îngreuna traficul. Și tot așa. La orice idee care menită să prevină moartea și nenorocirile, i se va găsi o contra-idee care îi va pune cruce.
Ne mor copiii spulberați pe treceri, mai nou chiar și cu părinții de mână. Este îngrozitor și de neconceput ca doar moartea cuiva să devină singurul argument pentru a se lua câte o măsură pe ici, pe colo.
Despre alte iluzii, precum centuri care să ocolească orașele, ce să mai spunem? Viața de zi cu zi a oamenilor n-ar trebui să fie o coborâre în iad, sute de localități în care „zebra” se traversează cu riscul de a fi ucis sau o plimbare pe trotuar poate fi și ultima. De zeci de ani trăim într-un iad rutier.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
