În anul 2017 vor fi alegeri în CSM (Consiliului Superior al Magistraturii), moment care nu vine cu vești bune pentru judecătorul Cristi Danileț.
Acesta nu mai poate ajunge vicepreședinte sau președinte CSM.
Potrivit cutumei, pentru funcția de președinte candidează un judecător, iar pentru cel de vicepreședinte un procuror. Fiind șase judecători, fiecăruia îi venea rândul o singură dată. Alina Ghica făcând schimb cu Oana Hăineală, s-a pierdut un an, iar cel care a sărit rândul este judecătorul Cristi Dănileț.
Rocadă Oana Hăineală-Alina Ghica
Anul acesta, judecătorul Mircea Aron a fost ales președintele Consiliului Superior al Magistraturii. El a mai candidat la conducerea CSM în 2013, dar a eșuat în fața Oanei Hăineală, primul procuror care a condus CSM până la acel moment, răsturnând cutuma conform căreia CSM avea ca președinte un judecător și vicepreședinte un procuror. Alegerile au fost deosebit de tensionate în acel an, inclusiv în privința alegerii vicepreședintelui CSM, Alina Ghica. Cele două magistrate făceau practic o rocadă la conducerea CSM. Ulterior, s-a organizat un referendum în rândul magistraților pentru revocarea din funcțiile de membri ai CSM a celor doi judecători Alina Ghica și Cristi Danileț, pentru că votaseră în favoarea Oanei Hăineală. Ghica și Dănileț chiar au fost revocați din CSM, dar au contestat decizia în instanță și au fost repuși în funcții. În acest an, plenul CSM va stabili dacă madatele celor doi judecători în CSM se vor prelungi sau nu cu perioada cât au fost revocați.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu