Președintele ANPC revine la DNA pentru audieri.
Preşedintele ANPC, Cristian Popescu Piedone, a revenit marţi la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru a fi audiat în dosarul în care este suspectat că ar fi avertizat un hotel din Sinaia că urmează să efectueze acolo un control.
Procurorii au descins marţi dimineaţa într-un complex turistic din Mamaia, unde era cazat Piedone. Ulterior, acesta a fost adus de procurori la domiciliul său din Bragadiru pentru percheziţii.
În paralel, anchetatorii au descins la hotelul din Sinaia, dar şi la sediul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului.
La ieşirea din locuinţa sa din Bragadiru, Cristian Popescu Piedone a spus că procurorii nu au găsit nimic, după care a fost urcat într-o maşină şi dus la sediul DNA. A ieşit după câteva ore, dar a anunţat că se întoarce în jurul orei 17:00, pentru a participa la alte activităţi desfăşurate în dosar de procurori.
”De când sunt preşedintele Autorităţii pot să fiu acuzat de orice, poate să mi se zică orice, nu am făcut trafic de influenţă, nu am luat un leu, mi-am făcut datoria. Că am deranjat, da, se vede acest lucru, nu acuz nimic, vom vedea, dar am deranjat extrem de mulţi, şi vorbesc de la corporaţii, de la multe şi multe altele pe care nu le ştiţi. N-am vrut decât să îmi fac datoria şi mi-o voi face în continuare. Voi demonstra prezumţia mea de nevinovăţie”, a afirmat Cristian Popescu Piedone, în faţa locuinţei sale din localitatea Bragadiru.
Piedone a recunoscut că este prieten cu proprietarul hotelului şi este acuzat acum de DNA că ar fi purtat o discuţie cu cineva de la respectivul hotel din Sinaia, în care ar fi divulgat că urmează să meargă controlul acolo sau în zonă. Conform unor surse judiciare, hotelul ar aparţine fostului lider liberal Dan Radu Ruşanu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News