PG: Poliţia Română a efectuat şi achitat transportul lui Nicolae Popa

Parchetul General susţine că, în urma verificărilor pe care le-a efectuat, a rezultat că aducerea în ţară a lui Nicolae Popa a fost efectuată de Poliţia Română, iar costurile aferente transportului au fost achitate integral de către această instituţie.

Parchetul General a dat publicităţii luni un comunicat în care face referire la rezultatele verificărilor efectuate în dosarul deschis pe 4 ianuarie, ca urmare a informaţiilor făcute publice de fostul deputat Sebastian Ghiţă în mai multe înregistrări difuzate de postul România TV.

"Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie au dispus prin ordonanţă începerea urmăririi penale cu privire la faptă, respectiv infracţiunea de abuz în serviciu, în cauza având ca obiect informaţiile făcute publice prin intermediul unor înregistrări difuzate în mass-media cu privire la o serie de afirmaţii făcute de fostul deputat Sebastian Ghiţă. Cercetările în acest dosar vizează toate aspectele prezentate opiniei publice de către persoana anterior menţionată prin intermediul înregistrărilor difuzate. În acest context, precizăm că, în urma verificărilor efectuate, a rezultat că aducerea în ţară a inculpatului Nicolae Popa a fost efectuată de către Poliţia Română, iar costurile aferente transportului au fost achitate integral de către această instituţie", precizează Parchetul General, potrivit Agerpres.

Într-o înregistrare difuzată săptămâna trecută de România TV, Sebastian Ghiţă afirma că a finanţat indirect aducerea în ţară, în anul 2011, a fostului director al FNI, Nicolae Popa, pe numele căruia exista un mandat internaţional de arestare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel