OMS: Petrecerile tinerilor, aruncate în AER. Chiar este nevoie să mergeţi acolo?

'Tinerii au o oportunitate enormă de a reduce transmiterea (coronavirusului) prin comportamentul lor. Ei trebuie de asemenea să ia în calcul faptul că au o responsabilitate în această privinţă'', a declarat directorul pentru urgenţe sanitare al OMS, Michael Ryan, citat de France Presse.

Dacă transmiterea comunitară este ridicată, toată lumea este în pericol, dar 'puneţi-vă întrebarea: chiar este nevoie să merg la această petrecere?' , a adăugat el, amintind că, după ce iniţial COVID-19 a fost percepută ca o boală ce atacă mai ales persoanele adulte şi vârstnice care mai au şi alte afecţiuni, acestea din urmă acum încearcă să se protejeze, dar tinerii pot acţiona ca vectori de transmitere a virusului şi s-au înmulţit cazurile de contaminare în rândurile lor.

Creşteri notabile ale acestor cazuri au fost observate în ţările europene unde, în această perioadă de vacanţe estivale ce urmează restricţiilor antiepidemice din primăvară, tinerii au luat din nou drumul barurilor, discotecilor şi petrecerilor în aer liber.

Potrivit responsabilei tehnice a celulei OMS însărcinată cu gestionarea pandemiei de COVID-19, Maria Van Kerkhove, studiile relevă că un număr mic de persoane sunt responsabile pentru cea mai mare parte a contaminărilor.

Estimăm că între 10% şi 20% din toate cazurile sunt responsabile pentru aproximativ 80% din evenimentele de transmitere a virusului, a precizat ea.

Luna trecută, directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, avertizase şi el tinerii că nu sunt invincibili în faţa coronaviruslui şi că în unele ţări prea mulţi dintre ei au lăsat garda jos, îndemnându-i să-şi ia aceleaşi măsuri de precauţie ca ceilalţi pentru a se proteja de virus şi pentru a-i proteja pe cei din jur, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel