Petrecere în Afganistan, la un an de la retragerea americanilor. Talibanii sărbătoresc cu focuri de artificii

Talibanii au marcat miercuri cu focuri de artificii şi dansuri împlinirea unui an de la retragerea trupelor americane din Afganistan şi sfârşitul a două decenii de prezenţă militară străină şi au insistat totodată să fie recunoscuţi drept conducători legitimi ai ţării de către comunitatea internaţională, transmite EFE.

Ultimul avion militar american a decolat de pe aeroportul din Kabul în noaptea de 30 august 2021, cu un minut înainte de miezul nopţii, declanşând chiar în acea dimineaţă de 31 august, de ziua eliberării, manifestări de bucurie în capitala afgană, cu focuri de armă trase în aer de talibani.

Noaptea trecută, focurile de armă au fost înlocuite cu focuri de artificii, care au strâns pe străzi sute de islamişti şi de gură-cască, care dansau înarmaţi pe fondul uralelor de victorie, a strigătelor de Moarte Americii! şi în timp ce fluturau steagul alb pe care era înscrisă Shahada, mărturisirea de credinţă în islam.

Liderii guvernului taliban s-au reunit marţi noaptea, dar abia miercuri dimineaţa devreme au inundat reţelele sociale cu mesaje de libertate fericită! cu prilejul primei aniversări a independenţei ţării de sub ocupaţie americană, după cum a scris purtătorul de cuvânt islamist Zabihullah Mujahid.

În această zi declarată sărbătoare legală de autorităţile de la Kabul, noul regim taliban, o reeditare a celui care a guvernat Afganistanul cu mână de fier între anii 1996-2001, a organizat o defilare militară în fosta bază americană din Bagram, potrivit EFE.

Ministerul de Interne afgan turase deja motorul propagandistic cu înregistrări video şi fotografii cu forţele sale speciale, combatanţi care sunt pregătiţi şi capabili în orice situaţie să protejeze un Afganistan independent sub sistem islamic, scrie agenţia de presă spaniolă.

Vom proteja sistemul islamic, pacea şi unitatea naţională care s-au obţinut cu mari sacrificii, cu voinţă fermă şi credinţă islamică (...) Încrezători în ajutorul lui Allah cel atotputernic, o forţă invincibilă dotată cu credinţă puternică, a scris Ministerul de Interne afgan.

De altfel, guvernul islamist a început celebrările la 15 august, data la care, acum un an, luptătorii talibani au intrat în Kabul pentru a lua controlul ţării, după căderea guvernului susţinut de SUA.

Totodată, talibanii au cerut din nou miercuri comunităţii internaţionale să recunoască legitimitatea guvernului lor.

Emiratul Islamic al Afganistanului, ca sistem legitim al ţării şi reprezentant al curajoasei naţiuni afgane, face un nou apel la adresa comunităţii internaţionale să adopte o politică rezonabilă faţă de Afganistan, să respecte voinţa afganilor, independenţa şi integritatea teritorială, a transmis guvernul de la Kabul într-un comunicat.

De la sosirea lor la putere, la 15 august 2021, şi de la retragerea americană, două săptămâni mai târziu, talibanii au cerut insistent comunităţii internaţionale să le recunoască administraţia, sub efectul sancţiunilor politice şi financiare. Ca parte a acestor sancţiuni, guvernul taliban a fost împiedicat să acceadă la fondurile afgane din străinătate şi la sursele de asistenţă de care a beneficiat Afganistanul timp de două decenii de la invazia americană, ceea ce a aruncat ţara cu circa 38 de milioane de locuitori într-o criză umanitară chiar mai gravă decât cea trăită în cei 20 de ani de conflict.

În pofida acestei serioase deteriorări a nivelului de trai şi a condiţiilor impuse de comunitatea internaţională în materie de drepturi şi libertăţi, guvernul taliban a insistat în punerea în aplicare a unui sistem islamic riguros. Fie ca experienţa ultimilor 20 de ani, care nu a făcut decât să alimenteze criza, să fie un ghid bun pentru viitor, au scris talibanii într-un comunicat.

În fine, Departamentul de Stat al SUA a publicat marţi un raport în care menţionează că, în 2021, SUA au eliberat 8.000 de vize speciale unor cetăţeni afgani care au colaborat cu administraţia americană şi a dat asigurări că, la un an de la retragerea trupelor americane din Afganistan, Washingtonul se angajează să acorde acest tip de vize speciale şi să accelereze procesul.

Continuăm să facem tot ce putem pentru a eficientiza procesul şi a accepta solicitările într-un ritm mult mai rapid, a declarat luni purtătorul de cuvânt adjunct al Departamentului de Stat, Vedant Patel.

Programul de vize speciale este destinat cetăţenilor irakieni şi afgani care au colaborat cu trupele americane şi le permite să acceadă la un permis de reşedinţă odată ajunşi în SUA.

Potrivit ultimelor date valabile pentru începutul lunii august, 17.000 de persoane au solicitat această viză şi au predat toate documentele necesare pentru a o obţine, a declarat pentru EFE o sursă din Departamentul de Stat. Programul vizelor speciale pentru afgani este în vigoare din 2009.

Mii de persoane care au fost angajate în Afganistan de administraţia americană sunt ameninţate cu moartea de către grupări teroriste pentru că şi-au oferit serviciile SUA şi aliaţilor lor, potrivit organizaţiei No One Left Behind, notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel