Petrecere cu maneliști și interlopi, într-un local din Brașov. Poliția a intervenit

Foto ilustrativ Pixabay
Foto ilustrativ Pixabay

O petrecere fără măşti şi fără distanţare fizică a avut loc într-un local din Tohanul Nou, județul Brașov.

Mai multe persoane au petrecut într-un local din localitatea Tohanul Nou, județul Brașov, fără măşti și distanţare. Șapte persoane au fost amendate pentru încălcarea regulilor, scrie Mediafax. Polițiștii din Brașov au făcut verificări după informații potrivit cărora într-un local din Tohanul Nou a avut loc o petrecere cu manelişti şi interlopi.

„Vă comunicăm faptul că au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale în valoare de 22.000 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020. De asemenea, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Brașov, au constatat faptul că au fost încălcate prevederile O.U.G. nr. 28/1999, fapt pentru care au aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 1.500 lei”, a transmis comisar de Poliție Alina-Maria Ivan, purtător de cuvânt al IPJ Brașov.

În presă au apărut imagini de la petrecerea respectivă, după ce mai mulți participanți ar fi publicat poze pe Facebook. Conform acestora, la chef au participat mai mulți maneliști, dar și interlopi, care s-au distrat fără nicio măsură de protecție.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel