Petre Şandru, numit Market Operations Director Coca-Cola România şi Moldova

Petre Sandru
Petre Sandru

Petre Şandru a fost  numit în funcţia de Market Operations Director pentru România si Moldova, o poziție creată în noua structură a Regiunii Europa de Sud-Est din cadrul Companiei Coca-Cola. Petre Șandru va prelua responsabilitățile noii funcții începând cu 1 septembrie.

 Noua poziţie a lui Petre Şandru survine în urma reorganizării, începând cu 1 august, a Central Southern Europe (CSE) Business Unit, prin trecerea de la cinci regiuni la patru, fiecare dintre acestea reflectând regiunile recent anunţate ale Coca-Cola Hellenic.

 În noua sa funcție, Petre Șandru va fi responsabil de întreaga activitate a Companiei Coca-Cola din România și Moldova și îi va raporta direct lui Vikas Chawla – Franchise Operations Director pentru Regiunea Europa de Sud-Est, numit în această funcție începând cu 1 octombrie.

În aria de responsabilitate a lui Petre Șandru vor fi gestionarea în parteneriat cu îmbuteliatorii a operaţiunilor comerciale și dezvoltarea strategiilor de optimizare a vânzărilor si profitabilității, coordonarea procesului de planificare pe termen mediu și lung din fiecare ţară, precum și definirea și implementarea strategiilor de marketing și comunicare pentru cele două țări.

 ”Există două aspecte foarte importante în contextul economic actual din Europa Centrala și de Est,și implicit, și în Romania de care voi ține cont în noua poziție. Primul este relevanța produselor și a strategiei aplicate pentru consumatori, într-un efort de a ajunge cât mai aproape de necesitățile și valorile acestora. De asemenea, mă voi preocupa de creșterea nivelului de atașament al echipei față de valorile și mărcile companiei”, a declarat Petre Șandru după numirea în noua poziție.

Cine este Petre Șandru

 Cu o experienţă de 8 ani în cadrul Companiei Coca-Cola, Petre Șandru  a fost responsabil până în prezent de activităţile comerciale din patru ţări din regiune: România, Moldova, Bulgaria şi Albania. Înainte de a se alătura Companiei Coca-Cola, Petre a lucrat timp de 8 ani pentru JT International/RJ Reynolds, unde a ocupat diferite poziţii ce includ vânzări, trade marketing, marketing, logistică şi achiziţii.

De-a lungul experienţei sale profesionale în sectorul FMCG, Petre Sandru a dovedit calităţi excepţionale de lider, cunoştinţe solide şi o înţelegere fidelă a domeniului. Petre este pasionat de fotografie, networking şi sporturi - ski, scuba diving şi tenis

Despre Compania Coca-Cola

Compania Coca-Cola este cea mai mare companie de băuturi răcoritoare din lume, oferind consumatorilor din întreaga lume peste 500 de mărci de băuturi răcoritoare.

 Alături de Coca-Cola, recunoscută ca fiind cea mai valoroasă marcă din lume, compania comercializează o gamă variată de produse ce include băuturi răcoritoare carbogazoase, băuturi răcoritoare cu conţinut caloric scăzut, ape minerale, sucuri de fructe, nectaruri, ceaiuri ready-to-drink, băuturi energizante, cafea ready-to-drink etc. Având cea mai mare reţea de distribuţie din lume, compania Coca-Cola este prezentă în peste 200 de ţări, consumul produselor companiei depăşind 1.8 miliarde de portii pe zi.

 Având în vedere angajamentul său de dezvoltare a unor comunităţi durabile, compania noastră este centrată pe iniţiative care contribuie la protejarea mediului înconjurător şi conservarea resurselor, încurajarea unui stil de viaţă activ şi echilibrat, crearea unui mediu de lucru sigur pentru angajaţii noştri şi promovarea dezvoltării economice a comunităţilor unde ne desfăşurăm activitatea. Împreună cu partenerii noştri de îmbuteliere, suntem în top 10 angajatori, având peste 700,000 de angajati care fac parte din Sistemul Coca-Cola.

 În România, ca în toate ţările în care îşi desfăşoară activitatea, Coca-Cola deţine şi funcţionează pe baza unui sistem propriu, incluzând toate verigile necesare producerii şi distribuţiei produselor către consumatori. În România, Sistemul este format din Coca-Cola România (filiala a The Coca-Cola Company, proprietarul mărcilor înregistrate) şi partenerul său Coca-Cola Hellenic (CCH) România, care îmbuteliază şi distribuie produsele Coca-Cola sub licenţa The Coca-Cola Company in România).

Pentru mai multe informaţii legate de companie vă rugăm să vizitaţi site-ul www.thecoca-colacompany.com sau să ne urmăriţi pe Twitter la adresa twitter.com/CocaColaCo.

   

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel