Petre Daea, anunț despre shaorma din carnea de oaie

Shaorma din carne de oaie va putea fi degustată în zilele următoare în cadrul programului "Alege oaia", iar o reţea de restaurante va prezenta câteva meniuri realizate din carne de oaie, a anunţat, vineri, ministrul Agriculturii, Petre Daea.

"Am pornit un program, 'Alege oaia', pentru a stimula consumul de carne de oaie. El are două axe: vrem să popularizăm în toată ţara pe tiparul pe care l-aţi văzut în capitalele de judeţe şi să începem să realizăm şi infrastructura necesară, adică să deschidem magazine care să vândă aceste produse, în aşa fel încât consumatorul să le găsească, şi să stimulăm astfel introducerea cărnii de oaie în restaurante. Vă vom invita, în baza acestui program pe care îl avem, la trei evenimente, iar unul va fi la o şcoală de bucătari, unde facem nişte meniuri din carne de oaie. Va fi o lecţie deschisă la care vă invităm. O a doua lecţie: un procesator o să pregătească o shaorma din carne de oaie şi să sperăm că vom găsi şi ingredientele necesare pentru a vedea că acest produs se poate valorifica, fiind extrem de valoros", a spus Daea.

De asemenea, ministrul a precizat că o reţea de restaurante va prezenta în perioada următoare şi câteva meniuri din carne de oaie.

"Va fi şi o masă deschisă cu dvs. - presa - pentru că o reţea de restaurante va prezenta în perioada următoare şi câteva meniuri din carne de oaie. Toate acestea se fac într-un concept unitar, nu se fac la întâmplare şi sperăm că anul viitor vom găsi în Bucureşti magazine şi unităţi de comercializare speciale pentru carnea de oaie şi produsele din carne de oaie. De asemenea, vreau să vă informez, nu dau nume, dar două supermarketuri au deja pe rafturi carne de oaie pregătită şi ambalată", a subliniat şeful MADR.

[citeste si]

Nu în ultimul rând, ministrul a reiterat că toate produsele româneşti vor fi promovate, nu numai carnea de oaie şi lâna, ci şi carnea de porc şi de pui, sau mierea.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy