Europa se confruntă cu o accelerare alarmantă a crizei climatice.
Europa se confruntă cu efectele tot mai vizibile ale schimbărilor climatice, după ce luna martie a doborât toate recordurile de temperatură. Datele recente arată că a fost cea mai călduroasă lună martie înregistrată până acum, iar lipsa precipitațiilor normale a agravat situația în special în nordul și estul continentului.
Potrivit Observatorului European al Secetei, în intervalul 11–20 mai, seceta afectează 41,2% din teritoriul european. Zonele cele mai lovite de lipsa apei includ sud-estul Spaniei, Cipru, Grecia, Albania, dar și unele regiuni din Polonia și Ucraina, acolo unde a fost deja emis cel mai sever nivel de alertă.
Fenomenul se extinde constant și spre centrul și nordul Europei – Franța, Germania, Polonia și Ucraina fiind printre țările unde deficitul de umiditate ridică semne de întrebare în ceea ce privește perspectivele agricole din acest an. În Regatul Unit, nord-vestul Angliei a intrat oficial în stare de secetă, conform unei declarații a Agenției de Mediu, din cauza scăderii alarmante a nivelurilor râurilor și rezervoarelor după o primăvară anormal de uscată.
În Grecia, o țară aflată pe lista preferințelor turiștilor europeni, specialiștii trag un semnal de alarmă. Nikitas Mylopoulos, profesor în domeniul resurselor de apă la Universitatea din Tesalia, avertizează asupra impactului pe care turismul sezonier îl are asupra consumului:
„Turismul excesiv” pune o presiune suplimentară asupra unor rezerve deja limitate, a spus expertul pentru Sky News.
„Sectorul turistic nu este sustenabil și lipsește o planificare adecvată. Cererea de apă crește enorm în sezonul estival”, a completat acesta.
Insulele foarte frecventate, precum Santorini și Mykonos, nu mai pot acoperi local nevoile și apelează fie la apă adusă din Atena, fie la sisteme costisitoare de desalinizare, necesare pentru nevoi diverse – de la piscine la dușuri. În trecut, localnicii foloseau mai ales metode simple, precum colectarea apei de ploaie, dar aceste practici nu mai sunt suficiente în contextul actual.
Totuși, conform profesorului Mylopoulos, agricultura rămâne cel mai mare consumator de apă, iar administrarea ineficientă și politicile publice slabe continuă să favorizeze risipa.
O altă consecință directă a vremii tot mai calde este riscul crescut de incendii. Ministrul Protecției Civile din Grecia, Ioannis Kefalogiannis, a avertizat că sezonul de vară se anunță "deosebit de dificil", cu probabilitate crescută de incendii devastatoare.
Ca măsură de precauție, autoritățile au mobilizat deja un număr record de 18.000 de pompieri și aproape au dublat capacitatea de supraveghere aeriană prin drone.
Organizația World Weather Attribution subliniază că intensificarea secetelor în diverse regiuni ale lumii, inclusiv în jurul Mediteranei, este o consecință directă a încălzirii globale. Potrivit specialiștilor, seceta extremă din 2022, de exemplu, a devenit de 20 de ori mai probabilă tocmai din cauza schimbărilor climatice.
Impactul economic este semnificativ. Asociația Internațională a Hidroenergiei avertizează că seceta severă și episoadele de ploi torențiale împing centralele hidroelectrice la limita funcționării. În același timp, firma de asigurări Howden estimează că Uniunea Europeană pierde anual aproximativ 28,3 miliarde de euro din cauza daunelor provocate de evenimente climatice extreme – de la pierderi agricole la sacrificarea animalelor.
Profesorul Hayley Fowler, expert în schimbări climatice la Universitatea din Newcastle, atrage atenția asupra faptului că Europa intră într-un ciclu periculos:
"În ultimii ani, am fost martorii unor blocaje atmosferice tot mai dese, care generează temperaturi record, secete persistente, dar și inundații severe în diferite părți ale Europei. Ultimele luni au urmat același tipar – secetă prelungită și valuri de căldură în nordul Europei, alături de inundații în sudul continentului", a explicat ea.
Europa se află astfel într-o perioadă critică, în care adaptarea la noile condiții climatice devine o necesitate, nu doar o opțiune, conform Sky News.
CITEȘTE ȘI: Spania se pregătește pentru un val excepțional de căldură: temperaturi de peste 40°C
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News