Peste 400.000 de oameni din Siria au fost nevoiţi să-şi abandoneze casele în trei luni de violenţe în nord-vest

Peste 400.000 de oameni au fost nevoiţi să-şi abandoneze casele în ultimele trei luni de violenţe în nord-vestul Siriei, unde provincia Idlib şi împrejurimile acesteia, încă dominate de jihadişti, sunt bombardate de regimul sirian şi de aliatul său rus, a anunţat vineri ONU, potrivit AFP.

Provincia Idlib este controlată în mare parte de jihadiştii din Hayat Tahrir al Sham, fosta "aripă" siriană a Al Qaida. Regimul preşedintelui sirian Bashar al Assad, susţinut de aviaţia rusă, efectuează aproape zilnic de la sfârşitul lui aprilie raiduri asupra acestei provincii, precum şi asupra zonelor adiacente din provinciile limitrofe Alep, Hama şi Latakia.

Numărul persoanelor deplasate începând de la finele lui aprilie este de peste 400.000, a menţionat pentru France Presse un purtător de cuvânt al Biroului de coordonare a afacerilor umanitare ale ONU (OCHA). Este vorba mai ales de persoane din sudul Idlibului şi nordul Hamei. Acestea se îndreaptă în general către sectoare relativ scutite de violenţe, mai spre nord, în direcţia graniţei cu Turcia, în regiuni unde există tabere pentru strămutaţi.

Aceste tabere sunt însă suprapopulate şi mulţi dintre cei care vin sunt nevoiţi să se instaleze sub cerul liber. Circa două treimi dintre strămutaţi se află practic în exteriorul taberelor, notează OCHA într-un comunicat. Astfel, doar în Idlib, circa 100 de şcoli găzduiesc în prezent persoane strămutate.

"Oraşe şi sate întregi au fost aparent abandonate de locuitorii lor care au fugit în căutarea siguranţei şi a serviciilor de bază", se subliniază în comunicatul ONU.

De notat în plus că aproape jumătate din cei trei milioane de locuitori din Idlib şi împrejurimi sunt oameni care au fugit mai demult din alte zone din Siria din cauza războiului sau care au refuzat să mai stea în localităţi rebele recucerite de regim.

Noile violenţe survin în pofida acordului din septembrie 2018 dintre Rusia şi Turcia - care susţine unele grupări rebele -, acord ce a vizat evitarea unei ofensive de amploare a forţelor pro-regim în Idlib.

În decurs de trei luni, peste 730 de civili, dintre care peste 180 de copii, au fost ucişi în bombardamente ale regimului sau aliatului său rus asupra acestei provincii, conform unui recent bilanţ al Observatorului sirian pentru drepturile omului.

În total, războiul din Siria, declanşat în 2011 în urma reprimării unor manifestaţii prodemocraţie, s-a soldat cu peste 370.000 de morţi şi milioane de refugiaţi intern şi extern.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel