Peste 21 de tone de gunoi din Macedonia, oprite la Turnu Măgurele

Foto: Poliția de Frontieră
Foto: Poliția de Frontieră

Peste 21 de tone de deșeuri din plastic amestecate cu deșeuri din materiale neferoase au fost oprite la P.T.F. Turnu Măgurele și returnate societății expeditoare. Deșeurile erau încărcate din Macedonia. 

Poliţiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Turnu Măgurele alături de comisari din cadrul Gărzii de Mediu Teleorman au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui ansamblu rutier, mai multe nereguli privind transportul a 21 de tone de deșeuri care ar fi trebuit să ajungă în țara noastră. Acestea au fost returnate societății expeditoare, anunță Poliția de Frontieră într-un comunicat

Marți, 26 octombrie 2021, în urma controlului specific efectuat asupra unui ansamblu rutier condus de un cetățean macedonean în vârstă de 32 de ani, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Turnu Măgurele, judeţul Teleorman,  au constatat că, potrivit documentelor de însoțire a mărfii, se transporta cantitatea de 21.800 de kilograme deșeuri materiale neferoase.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului respectiv, s-a solicitat sprijinul autorizat al comisarilor Gărzii de Mediu Teleorman.

"În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că în mijlocul de transport se aflau deșeuri din plastic amestecate cu deșeuri din materiale neferoase. Toate erau încărcate din Macedonia și aveau ca destinație o societate comercială din țara noastră.

Autoritățile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru aceste deșeuri, întrucât pe timpul transferului este interzisă amestecarea lor, dar și pentru neconcordanțele privind deșeurile menționate în documentele de transfer și cele identificate fizic în mijlocul de transport.", precizează Poliția de Frontieră. 

VEZI ȘI: Peste 47 tone de deșeuri din Bulgaria și Grecia, transportate ilegal, au fost oprite la intrarea în România

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu alături de comisari din cadrul Gărzii de Mediu Giurgiu și Teleorman au descoperit, în urma unor controale efectuate asupra a două ansambluri rutiere, peste 47.400 kilograme deșeuri din diferite materiale, pentru care șoferii nu au putut prezenta documente de transfer conform prevederile legale în vigoare, anunța Poliția de Frontieră recent. (Citește mai mult AICI.)

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy