Urmărește emisiunea live


Peste 2.700 de specii de plante, conservate într-o bancă de seminţe amenajată la Castelul Macea

O bancă de seminţe care a fost înfiinţată în urmă cu cinci ani în judeţul Arad a reuşit să conserve, până acum, peste 2.700 de specii de plante, majoritatea exotice, iar specialiştii arădeni îmbogăţesc anual colecţia cu 500 de specii, făcând şi schimburi de mostre cu institute din 25 de ţări.

 Banca de seminţe a fost inaugurată în 2014, la Castelul Macea, înconjurat de o grădină botanică, după o investiţie de 1,6 milioane de euro, din care 961.000 de euro au fost fonduri europene nerambursabile câştigate printr-un proiect transfrontalier. Proiectul a fost realizat de Universitatea de Vest 'Vasile Goldiş' Arad, în parteneriat cu Universitatea 'Corvinus' din Budapesta, cele două instituţii accesând împreună fonduri europene nerambursabile pentru protejarea şi promovarea diversităţii plantelor. Institutul 'Colecţia de seminţe Macea' cuprinde o bancă de gene provenite de la mii de specii de plante, laboratoare de selecţie a seminţelor şi pregătire pentru păstrare a mostrelor, germinatoare şi spaţii de depozitare a seminţelor.

Institutul are şi o funcţie de cercetare, fiind amenajate laboratoare de biologie celulară şi moleculară, în care se testează capacitatea genetică a seminţelor de la diferite specii. 'Colecţia are importanţă conservativă, ştiinţifică, didactică, dar şi utilitate practică. Specialiştii grădinii botanice au îmbogăţit colecţia, an de an, cu mostre de la 500 de specii, în prezent ea numărând peste 2.700 de eşantioane sau mostre de seminţe. Acestea au fost recoltate mai ales de la plantele cultivate în Grădina Botanică Macea, dar şi din zona învecinată şi, nu în ultimul rând, din gospodării ţărăneşti. Circa 70% dintre mostre aparţin speciilor exotice, cultivate în diferite scopuri - alimentar, medicinal, decorativ sau ştiinţific, iar restul aparţin unor specii spontane caracteristice zonei de câmpie', a declarat, marţi, pentru AGERPRES, directorul complexului ştiinţific, profesorul universitar Ioan Don. Conform sursei citate, anual se aduc mostre de seminţe din străinătate, în cadrul unui schimb care are loc cu aproximativ 230 de institute şi grădini botanice din 25 de ţări. Colecţia funcţionează în clădirea Muzeului Botanic din cadrul complexului Castelul Macea, iar aici a fost amenajat şi un muzeu cu un ierbar ce conţine 12.000 de coli cu plante, cele mai multe fiind dintr-o colecţie realizată în perioada 1860 - 1893.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel