Peste 150 de percheziții au loc în această dimineață, într-un dosar cu prejudiciu estimat la 10 milioane de euro

Poliția Română efectuează, marţi dimineaţă, 151 de percheziții, în Bucureşti şi opt judeţe, la persoane bănuite de evaziune fiscală și spălare de bani în domeniul comerțului cu produse feroase.

Marţi, 23 iunie, sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, peste 600 de poliţişti efectuează 151 de percheziții și pun în aplicare 116 mandate de aducere, emise pe numele unor persoane bănuite de evaziune fiscală și spălare de bani.

Perchezițiile se efectuează în municipiul București și în județele Ilfov, Iași, Călărași, Giurgiu, Vâlcea, Teleorman, Argeș și Dâmbovița.

Vezi și: DIICOT, acțiune de amploare: Zeci de persoane aduse la audieri după percheziții

Din cercetări s-a stabilit că, în perioada 2013 – 2014, reprezentanții unei societăți comerciale, cu domeniul de activitate comerțul cu produse feroase, s-ar fi aprovizionat cu fier de la mai multe persoane fizice și juridice, fără documente legale, iar pentru a justifica stocul de marfă deținut, ar fi înregistrat achiziții fictive în cuantum de 59.000.000 de euro, de la 47 de societăți comerciale cu comportament de “tip fantomă”.

Prejudiciul cauzat astfel bugetului de stat este estimat, până în prezent, la 10.000.000 de euro.

Dosarul penal este instrumentat de polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București. Persoanele bănuite vor fi conduse la sediul Poliției Capitalei, pentru audieri și dispunerea măsurilor legale. Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informații.

Citește și: 44 de percheziții într-un dosar cu un prejudiciu de 11 milioane de lei

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel