Pestă porcină africană în Belgia. Alertă în Franţa

Ministerul francez al agriculturii a făcut joi apel la mobilizare imediată pentru protecţia crescătoriilor de porci, după ce unităţile sanitare din Belgia au confirmat două cazuri de pestă porcină africană (PPA) la mistreţi, informează AFP.

Prezenţa virusului PPA a fost confirmată într-o comună aflată la circa zece kilometri de graniţa Belgiei cu Franţa, ceea ce potrivit ministerului 'constituie o progresie fără precedent a bolii, care necesită o reacţie la înălţimea mizelor economice considerabile pentru filierele agroalimentare franceze'.

Ministrul francez al agriculturii, Stéphane Travert, afirmă că a cerut implementarea imediată a unui plan de acţiune împotriva pestei porcine africane de către prefecţii din departamentele Ardennes, Meuse, Moselle şi Meurthe-et-Moselle, care se învecinează cu Belgia. Planurile prevăd măsuri de zonare, restricţii ale unor activităţi cum ar fi vânătoarea, supravegherea mai atentă a crescătoriilor şi a faunei sălbatice, aplicarea unor măsuri de biosecuritate pentru a evita introducerea virusului în crescătoriile de porci şi măsuri de supraveghere în abatoare.

Intrarea oricărei persoane într-o exploataţie agricolă nu este permisă decât după autorizarea din partea crescătorilor şi cu respectarea tuturor măsurilor de igienă şi securitate biologică necesare, a reamintit ministrul. La sfârşitul lui august, preşedinta principalului sindicat agricol francez (FNSEA), Christiane Lambert, şi-a exprimat îngrijorarea privind riscul de transmitere a PPA din cauza importurilor de mistreţi din Europa de Est, unde potrivit AFP boala afectează deja Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România şi Ungaria.

Vezi și: Creștere porci. Petre Daea: Nu poate să fie alt ordin!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel