Pestă porcină africană, noi focare. Măsură de urgență

pesta porcina
pesta porcina

Numărul focarelor de pestă porcină africană din judeţul Brăila a ajuns la 13, potrivit informaţiilor furnizate miercuri de Direcţia Sanitar Veterinară (DSV) Brăila. 

Trei noi focare au fost confirmate în localităţile Măraşu, Băndoiu şi Măgura din Insula Mare a Brăilei, iar porcii, în număr de aproximativ 200 de exemplare, urmează să fie eutanasiaţi de autorităţile sanitar-veterinare.

Până la sfârşitul săptămânii trecute, în judeţul Brăila, au fost eutanasiaţi şi îngropaţi 3.014 porci, din zece focare aflate pe raza comunelor Frecăţei, Berteştii de Jos şi Stăncuţa, iar alte 145 de exemplare au murit înainte ca autorităţile veterinare să fie anunţate.

Potrivit directorului Direcţiei Sanitar Veterinare Brăila, Gicu Drăgan, judeţul Brăila este al doilea pe ţară, după Timişoara, ca număr de porci aflaţi în crescătorii, cu peste 200.000 de exemplare, din care 140.000 se află în fermele situate în zona Tichileşti - Tufeşti, notează Agerpres. În acţiunile de combatere a pestei au fost angrenate Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Poliţia, Jandarmeria, Poliţia de Frontieră, Armata şi au fost instituite filtre pentru dezinfectarea roţilor maşinilor la trecerile bac de la Gropeni şi de la Stânca şi la marginea localităţilor Spiru Haret şi Berteştii de Jos. De asemenea, pentru ca virusul să nu se răspândească pe cale rutieră, s-a luat măsura restricţionării traficului greu pentru maşini cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe DJ 211A, tronsonul Viziru - Cuza Vodă, şi pe DJ 212, tronsonul Cuza Vodă - Mihai Bravu.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel