Cei vaccinați cu Sputnik V sau vaccinurile chinezești nu sunt considerați imunizați în Europa

Pixabay
Pixabay

Țări din Uniunea Europeană au interzis accesul nerestricționat pe teritoriul lor pentru persoanele vaccinate cu serurile chinezești sau cu cel rusesc.

În cazurile vaccinurilor chinezești și a celui rusesc, autoritățile din țările membre ale Uniunii Europene nu consideră imunizată o persoană ce a fost inoculată cu unul dintre aceste seruri. Cu toate că lipsesc aprobările Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) sau a Agenției Europene a Medicamentelor (EMA), mai multe țări europene au comandat și folosit Sputnik V, informează Dor de vacanță

Primele țări care au luat măsuri în acest sens sunt Spania și Franța, care au interzis accesul nerestricționat pe teritoriile lor pentru turiștii care sunt inoculați cu Sputnik V, Sinovac sau orice altă variantă de vaccin chinezesc. Autoritățile franceze și spaniole nu sunt sigure de eficiența vaccinurilor dezvoltate în țările asiatice. 

Liderul guvernului spaniol, Pedro Sánchez, a anunțat că începând cu data de 7 iunie vor avea acces fără restricții pe teritoriul Spaniei persoanele care prezintă un certificat de vaccinare pe care să fie trecute dozele incluse pe lista aprobată de OMS și EMA. În urma acestei decizii mai multe țări asiatice, din America Latină și chiar din Europa nu vor mai avea acces în Peninsula Iberică. Și Emmanuel Macron a adoptat o poziție similară și refuză intrarea în Franța a persoanelor ce sunt vaccinate cu formula rusească sau cu una dintre variantele chinezești. 

Sputnik V și Astra Zeneca, o variantă necâștigătoare

Comitetul de etică al Ministerului rus al Sănătăţii a refuzat să aprobe efectuarea studiilor clinice în Rusia, care combină vaccinul de la AstraZeneca şi cel rusesc, Sputnik V, a declarat un oficial AstraZeneca. Irina Panarina, directorul general al AstraZeneca în Rusia şi Eurasia, a declarat că acest lucru nu înseamnă că testele nu vor fi niciodată aprobate sau că vor fi interzise definitiv. Înainte de decizia Comisiei, a spus că AstraZeneca a primit întrebări despre teste de la Ministerul Sănătăţii şi că se pregătesc răspunsurile pentru a fi trimise săptămâna viitoare. În Azerbaidjan, Emiratele Arabe Unite şi Belarus au fost aprobate studii clinice pe oameni cu vaccinul de la AstraZeneca combinat cu Sputnik V.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel