Persoanele cu handicap ar putea fi mutate din centrele sociale în locuințe cu chirie. Costurile vor fi suportate de stat

Foto: Freepik
Foto: Freepik

Persoanele cu handicap aflate în grija statului vor fi mutate din vechile centre în locuințe obișnuite, în următorii ani. România și-a asumat acest obiectiv prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Peroanelor cu handicap le va fi decontată chiria, trecerea din centru în comunitate, dar şi recuperarea, potrivit unei noi legi. Spre exemplu, în centrul din Hârlău, județul Iași, sunt mai mult de 200 de persoane cu handicap mintal și asociat. Jumătate din ei vor fi mutați până la final de an în 12 imobile cumpărate cu 12 milioane de lei de la Guvern. Ceilalți vor fi intergrați în comunitate, mutați în alte centre sau în familie.

Promisiuni prin PNRR

Până la finalul lui 2030, România și-a asumat prin PNRR să scoată din centre circa 7.000 de adulți cu dizabilități. „400 de centre sociale vor fi regândite, relicențiate. Serviciile sociale chiar și acele nefinanțate, vor fi cuprinse pe bugetul de stat”, a declarat Mihai Tomescu, secretar de stat, președintele ANPDCA.

În România sunt în total peste 840.000 de persoane cu handicap, iar din acestea în jur de 17.000 se află în 450 de centre. „Noi suntem îngrijorați pentru că primim sesizări de la persoane instituționalizate disperate că familiile lor au fost somate să le ia acasă. Nu se pricep, nu au posibilități, sunt familii dezorganizate”, a transmis Daniela Tontsch, președinte Consiliul Național al Dizabilității din România, potrivit Daily Business.

Câte persoane cu dizabilitîţi sunt în România

Numărul total de persoane cu dizabilităţi era, la finele lunii martie 2022, de 867.474, rata persoanelor cu dizabilităţi la populaţia României fiind de 3,95%, conform statisticilor Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale. Dintre acestea, 98,09% (850.942 persoane) se aflau în îngrijirea familiilor şi/sau trăiau independent (neinstituţionalizate) şi 1,91% (16.532 persoane) se aflau în instituţiile publice rezidenţiale de asistenţă socială pentru persoanele adulte cu dizabilităţi (instituţionalizate) coordonate de MMSS prin Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi, potrivit Agerpres. Faţă de rata de 3,95% persoane cu dizabilităţi la 100 de locuitori, calculată la nivelul României, regiunile Sud-Vest Oltenia, Sud-Muntenia şi de Nord-Vest înregistrau cele mai mari rate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel