PERICOL în Timiş. Cabina unui camion încărcat cu 24 tone de azotat de amoniu a luat foc

Foto ilustrativ
Foto ilustrativ

Cabina unui camion încărcat cu 24 tone de azotat de amoniu a luat foc în Timiș. Circulația rutieră este întreruptă total.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că la intersecția DN59 cu DJ 692, în zona localității Sânandrei, județul Timiș, cabina unui camion încărcat cu azotat de amoniu a luat foc. Echipajele de poliție au izolat zona, iar pompierii intervin pentru lichidarea incendiului.

Circulația rutieră este întreruptă total. ISU Timiș anunță că incendiul a izbucnit la un camion încărcat cu 24 tone de îngrășăminte chimice pe bază de azotat de amoniu, în comuna Sânandrei.

„La fața locului s-au deplasat de urgență 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD și 12 pompieri. Incendiul s-a manifestat la o roată de pe puntea spate a remorcii autotrenului. În acest moment, incendiul a fost stins. Încărcătura nu a fost afectată. Pompierii au asigurat zona și au verificat încărcătura pentru a evita orice pericol. Urmează a se stabili cauza care a dus la producerea incendiului”, transmite ISU Timiș, citează Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel