Pericol de explozie pe DN1A. O cisternă cu biodiesel a luat foc

Pericol de explozie pe DN1A, Ploieşti - Braşov. 

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN1A Ploiești-Brașov, în apropierea localității Izvoarele, pe sensul către Ploiești, județul Prahova, a izbucnit un incendiu la nivelul unei autocisterne care transportă biodiesel.

Nu sunt scurgeri pe carosabil, dar este pericol de explozie. Traficul rutier este oprit pe ambele sensuri pentru intervenția echipajelor specializate. Se estimează reluarea normală a circulației în 45-60 de minute.

O altă cisternă s-a răsturnat pe DN 2A, în zona Aeroportului Mihail Kogălniceanu, în județul Constanța, în data de 27 aprilie. S-a intervenit atunci cu două autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, o autospecială CBRN și, de asemenea, un echipaj de prim ajutor. A fost realizat un dispozitiv de protecție şi, din fericire, a fost eliminat orice risc de incendiu. De asemenea, cei de pe autospeciala CBRN au efectuat măsurători în zonă să vadă dacă este eliminat GPL și, din fericire, nu s-au înregistrat astfel de valori.

Cea mai puternică explozie pe un drum din ţară a avut loc la Mihăileşti

Ziua de 24 mai 2004 va rămâne una din cele mai triste zile din istoria pompierilor români. 18 oameni, printre care 7 pompieri, şi-au pierdut viaţa, iar alţi 13 au fost grav răniţi.

Maior post mortem MIHALACHE Doru, sublocotenent post mortem NECULA Romeo, sublocotenent post mortem MANTA Valentin Cezar, sublocotenent post mortem JIANU Nicolae, sublocotenent post mortem STAN Silviu, sublocotenent post mortem MEDELEANU Georgian, sublocotenent post mortem OPREA Florentin Valentin sunt eroii pompieri pentru care datoria și viața semenilor a fost mai presus de propria viață.

Au fost răniţi la Mihăileşti:

Plutonier adjutant șef Vasilescu Constantin
Soldat Marian Ilie Simi
Soldat Romeo Baciu
Soldat Sorin Tecșan
Soldat Ramon Pătraşcu                                                                                                                                                                                                                        

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel