Pericol de explozie în Constanța, după răsturnarea unei cisterne cu GPL

Foto: CAPTURA DIGI 24
Foto: CAPTURA DIGI 24

O cisternă s-a răsturnat pe DN 2A, în zona Aeroportului Mihail Kogălniceanu, în județul Constanța, iar autoritățile au intervenit pentru a îndepărta pericolul unei explozii.

„Am fost solicitați să intervenim la o autocisternă răsturnată chiar în sensul giratoriu de lângă Aeroportul «Mihail Kogălniceanu». Intervenim cu două autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, o autospecială CBRN și, de asemenea, un echipaj de prim ajutor. A fost realizat un dispozitiv de protecție, a fost eliminat orice risc de incendiu”, a spus purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, Anamaria Stoica.

„Colegii mei asigură la această oră măsuri PSI până când conținutul din cisternă va fi transferat într-o alta. Șoferul nu a suferit leziuni și nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Traficul este restricționat în această zonă. De asemenea, colegii de pe autospeciala CBRN au efectuat măsurători în zonă să vadă dacă este eliminat GPL și, din fericire, nu s-au înregistrat astfel de valori”, a reprezentantul ISU.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel