Beatrice Rancea, AUDIATĂ la DIICOT. Percheziții la Opera din Iași și în locuințele angajaților - UPDATE

Procurorii și jandarmii au descins în această dimineață la Opera Naționale Română din Iași.

UPDATE: Beatrice Rancea, managerul Operei Naţionale Române din Iaşi, a fost ridicată de poliţişti şi dusă pentru audieri la sediul DIICOT - Iaşi, în cadrul unei anchete privind nereguli financiare la Operă cu un prejudiciu de 5 milioane de lei.

În acelaşi dosar vor fi audiate alte 13 persoane.

Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Iaşi şi ofiţeri de poliţie judiciară au efectuat, luni dimineaţă, 26 de percheziţii domiciliare în Bucureşti şi Iaşiîntr-un dosar în care se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de delapidare, fals şi constituire de grup infracţional organizat, în legătură cu mai multe nereguli la Opera Naţională Română din Iaşi.

Percheziţiile au loc în contextul în care la Opera Naţională Română din Iaşi există de mai multă vreme un conflict între o parte dintre angajaţi şi managerul instituţiei, Beatrice Rancea, motiv pentru care s-au făcut mai multe plângeri penale de ambele părţi şi au fost deschise şi acţiuni în judecată.

Conform unor comunicate ale DIICOT şi IGPR, începând cu anul 2014, s-a constituit şi a acţionat în Iaşi şi Bucureşti un grup infracţional organizat condus de către o persoană, în calitate de manager al unor instituţii culturale, grup la care au aderat ulterior şi alte persoane.

Membrii grupului au obţinut sume mari de bani provenind din subvenţii şi alocări de la bugetul de stat, în speţă de la bugetul Ministerului Culturii, conform Agerpres. 

UPDATE:

Managerul unor instituții culturale din Iași este bănuit că ar fi delapidat subvențiile acordate de Ministerul Culturii. Surse din rândul anchetatorilor susțin că în urmă cu șapte ani acesta ar fi format un grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de delapidare și fals, scrie Mediafax.

Sursele spun că gruparea formată de managerul ieșean cuprindea persoane din Iași și București. Anchetatorii susțin că grupul infracțional a început să acționeze în anul 2014 și că membrii au obținut sume mari de bani provenind din subvenții și alocări de la bugetul Ministerului Culturii.

Acțiunile acestora vizau delapidarea, în diferite moduri, a subvențiilor acordate de Ministerul Culturii pentru promovarea sistemului cultural prin intermediul Operei Naționale București și a Operei Naționale Române Iași.

Investigația penală a scos în evidență faptul că activitatea infracțională a grupării a acoperit pe de o parte întreaga gamă a achizițiilor, iar pe de altă parte a vizat cheltuielile cu colaboratorii și chiriile.

Știrea inițială

Potrivit ziaruldeiași.ro, aceștia au căutat documente, apoi i-au luat pe unii angajați, apropiați ai managerului Beatrice Rancea, și au mers împreună la locuințele acestora pentru noi percheziții. 

Conform aceleiași surse, au fost descinderi și la domiciliul managerului instituției, Beatrice Rancea.

Surse din cadrul ONRI au declarat că în acest moment sunt duși la audieri Alighieri Iatac și managerul Beatrice Rancea.

Totul vine după ce pe numele lui Beatrice Rancea au fost făcute mai multe plângeri penale.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy