Percheziţii la medicii şi farmaciştii din Bucureşti şi trei judeţe pentru un prejudiciu de 3.5 milioane de euro

Procurorii şi poliţiştii fac, marţi dimineaţă, 26 de percheziţii în Bucureşti, Sibiu, Dolj şi Ilfov, printre care şi la Spitalul Fundeni, fiind vizaţi 13 medici şi farmacişti suspectaţi că au emis reţete false pentru bolnavii de cancer, prejudiciul fiind de 3,5 milioane de euro.

Percheziţiile au loc într-un dosar penal în care se fac cercetări cu privire la comiterea infracţiunilor de înşelăciune, fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale, evaziune fsicală, spălare de bani, dare şi luare de mită, în domeniul medicamentelor.

"Dosarul penal aflat în instrumentarea Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, vizează întocmirea de reţete false în domeniile oncologic şi hematologic care au fost decontate prin CASMB", se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Române.

Anchetatorii fac marţi, în acest dosar, 19 percheziţii în Bucureşti, câte trei în judeţe Sibiu şi Ilfov, precum şi una în Dolj, la locuinţele unor persoane şi la sediile unor persoane jurdice.

Surse judiciare au declarat, pentru Mediafax, că sunt făcute percheziţii şi la Spitalul Fundeni şi la lanţul de farmacii Reţeta. La farmacii sunt verificate peste o mie de reţete decontate, în valoare de aproximativ 7,5 milioane de lei, şi facturi fiscale. Reprezentanţii acestora sunt suspectaţi că ar fi efectuat achiziţii fictive de la firme fantomă şi fără a avea autorizaţie de distribuţie de la Agenţia Naţională a Medicamentului, fiind vorba despre medicamente în domeniul oncologic şi hematologic.

Anchetatorii vor pune în executare 13 mandate de aducere, persoanele vizate urmând să fie duse la sediul Poliţiei Capitalei, unde vor fi audiate de către un colectiv de poliţişti şi cinci procurori.

Potrivit unor surse judiciare, printre persoanele care vor fi audiate sunt şi medici şi farmacişti.

Prejudiciul estimat până în prezent în această cauză se ridică la 3.500.000 de euro, a precizat Poliţia Română.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, la una dintre percheziţii, în locuinţa unui medic a fost găsită suma de 100.000 de euro, 140.000 de dolari şi 250.000 de lei, în timp ce la o farmacistă au fost găsiţi 100.000 de lei şi peste 23.000 de euro.

Peste 100 de poliţişti de la Poliţia Capitalei, precum şi de la IPJ Sibiu sunt angrenaţi în acţiune, acţiunea fiind făcută cu sprijinul de specialitate al SRI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel