PERCHEZIȚII într-un amplu dosar în care sunt implicați polițiști

Foto ilustrativ
Foto ilustrativ

30 de percheziții au avut loc, joi, în București și județele Ilfov, Vaslui și Brașov, într-un amplu dosar în care sunt implicați și polițiști.  

Procurorii DIICOT și polițiștii au făcut, joi, 30 de percheziții domiciliare în București și în județele Ilfov, Vaslui și Brașov, într-o cauză în care se fac cercetări pentru constituirea unui grup infracțional organizat, tentativă la omor calificat, instigare la tentativă la omor calificat, camătă, evaziune fiscală, spălare a banilor, trafic de influență, cumpărare de influență, acces ilegal la un sistem informatic, transfer neautorizat de date informatice, favorizarea făptuitorului, influențarea declarațiilor, efectuarea de operațiuni financiare incompatibile cu funcția, distrugere, proxenetism, sustragerea ori distrugerea de probe ori înscrisuri și șantaj.

Potrivit DIICOT, începând cu anul 2012, membrii unei grupări infracționale au obținut sume de bani din activități de proxenetism, ce s-au desfășurat pe teritoriul Elveției, Italiei, Franței, Germaniei, Marii Britanii și Spaniei. Activitățile de proxenetism au fost realizate de către doi membri ai grupării, sub coordonarea liderului acesteia, iar sumele de bani obținute au fost transportate în România de către aceștia sau au fost transferate prin intermediul unui serviciu de transfer rapid de numerar pe numele unor persoane apropiate ale liderului, notează Mediafax.

Ce mai zice DIICOT

„Cu privire la liderul grupului infracțional s-a mai reținut și faptul că, începând cu 2015, a desfășurat activități infracționale legate de traficul de droguri, fiind ajutat în acest sens de foști sportivi, printre care și polițiști ce desfășoară activități de pază în diverse cluburi de noapte de pe raza municipiului București”, transmite DIICOT, conform sursei citate.

La sediul DIICOT – Structura Centrală au fost duse, pentru a fi audiate, 14 persoane.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel