Percheziţii în patru judeţe într-un dosar de spălare a banilor

Percheziţii în patru judeţe într-un dosar de spălare a banilor, pentru un prejudiciul estimat de circa 1,5 milioane euro, anunţă IGPR.

Poliţiştii braşoveni efectuează joi percheziţii în patru judeţe într-un dosar de spălare a banilor, prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională fiind estimat la aproximativ 1,5 milioane de euro.

Potrivit unui comunicat al IGPR, 12 percheziţii au loc în judeţele Arad, Bistriţa-Năsăud, Cluj şi Prahova la sediile mai multor societăţi comerciale, respectiv la domiciliile reprezentanţilor legali ai acestora.

'În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălare a banilor, prin crearea unor multiple circuite fictive cu sume de bani, provenind aparent din operaţiuni cu caracter transnaţional şi investiţii de echipamente şi mijloace fixe, cu intenţia de a le transfera în contul unor societăţi controlate, din afara ţării. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională este de aproximativ 1.500.000 de euro', arată sursa citată.

[citeste si]

La acţiune participă şi poliţişti de la inspectoratele judeţene Arad, Bistriţa-Năsăud, Cluj şi Prahova. La finalizarea percheziţiilor, zece persoane vor fi duse la sediul IPJ Braşov pentru audieri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel